Compania aeriană, Wizz Air a anunțat că va suspenda zborurile dintre Budapesta și unul din cele mai importante centre turistice, Hurghada, din Egipt, începând cu 28 noiembrie, pe o perioadă nelimitată.
Această decizie a fost luată în urma anunţului apărut marți, 17 noiembrie despre prăbuşirea avionului rus în Egipt, potrivit MTI.
Cauza prăbușirii avionului A321 în Peninsula Sinai a fost explozia bombei improvizate, echivalentul unui kilogram de TNT, conform șefului Serviciului rus de Securitate (FSB), Aleksandr Bortnikov. Oficialii ruși cataloghează această tragedie drept un act terorist.
Wizz Air a decis să suspendeze temporar zborul săptămânal dintre Budapesta și fostul sat pescăresc, Hurghanda, efectuat din 16 mai, după verificarea mediului de operare.
Sursa: mediafax.ro