Wuhan

În Wuhan, punctul zero al pandemiei, autoritățile au anunțat redeschiderea școlilor și a grădinițelor, potrivit The Jakarta Post.

Redeschiderea instituțiilor de învățământ va avea loc marți. Primăria a sfătuit elevii să poarte măşti pe drumul spre şi de la şcoală şi să evite, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun.

Nu mai puţin de 2.842 de instituţii de învăţământ din oraş urmează să-şi deschidă porţile pentru aproape 1,4 milioane de elevi la începerea semestrului de toamnă, a anunţat vineri administraţia locală. Universitatea din Wuhan s-a redeschis luni.

Primăria a anunțat că a elaborat planuri de urgenţă pentru a reveni la predarea online în cazul în care nivelul de risc se modifică şi a sfătuit elevii să poarte măşti pe drumul spre şi de la şcoală şi, dacă este posibil, să evite transportul public.

Şcolilor li s-a cerut să se aprovizioneze cu echipamente de control a bolii şi să efectueze exerciţii şi sesiuni de instruire, prin care elevii să fie pregătiţi în cazul apariţiei unor noi focare. De asemenea, şcolile trebuie să limiteze adunările în masă şi să prezinte rapoarte zilnice autorităţilor sanitare.

Oraşul din China centrală, de unde se crede că a plecat epidemia COVID-19, a fost închis pentru mai mult de două luni de la sfârşitul lunii ianuarie. Numărul morţilor din oraş, 3.869, reprezintă mai mult de 80% din totalul persoanelor decedate din cauza virusului la nivelul întregii ţări.

Wuhan a revenit la normal din aprilie, când restricţiile au fost ridicate, şi nu a raportat nici o nouă transmitere locală a coronavirusului din data de 18 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.