Fostul lider sindical de la Cariera Jilț Sud, Ion Popescu, s-a arătat profund dezamăgit și oripilat față de modul în care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a zâmbit la un interviu acordat imediat după tragedia de la Complexul Energetic Oltenia, unde 3 oameni au murit, iar alți 10 au fost răniți.

”Zâmbea! Nu se poate așa ceva, aceștia nu sunt oameni! Același zâmbet parșiv avea și Lăcrămioara Pințea, când spunea că va da afară 6-7000 de oameni! Calcă peste cadavrele noastre!” spune Popescu.

”Virgil Popescu a venit la locul crimei ca să vadă morții și răniții!” declară Nicu Bunoaica, după tragedia de la Jilț Sud, scrie flux24.ro.

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 îl consideră vinovat pe ministrul Energiei căruia i-a semnalat, în nenumărate rânduri, problemele din minerit, faptul că se lucrează în condiții care pun în pericol viața angajaților.

Reamintim că premierul Nicolae Ciucă a cerut miercuri măsuri concrete împotriva celor vinovați de accidentul de la Complexul Energetic Oltenia, unde trei muncitori și-au pierdut viața. Surse guvernamentale au precizat că printre opțiunile analizate se numără inclusiv plecarea din Guvern a ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Citește și: Emil Boc, tăios la adresa consilierilor locali: PUG-ul municipiului Cluj-Napoca a fost făcut de către specialiști, nu de funcționarii Primăriei

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.