Guvernul a decis miercuri seară, 29 iulie, noile restricții care vor intra în vigoare de la 1 august, din pricina creșterii semnificative a numărului de noi cazuri de coronavirus, de la o zi la alta. Se vor purta măști de protecție și în spațiile publice deschise care sunt aglomerate, însă vor fi decise de autoritățile locale. Diferiți politicieni clujeni și-au exprimat un punct de vedere în acest sens, unii susținând această măsură, alții însă considerând-o controversată. 

Conform hotărârii adoptate de Guvern, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele (excepție fac copiii sub cinci ani) prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărârea Comitetului Județean.

Spațiile și intervalele orare se stabilesc, la propunerea Direcției de Sănătate Publică (DSP), luând în considerare probabilitatea prezenței concomitente a unui număr mare de persoane în spațiile și în intervalele orare respective, unde se constată dificultăți în asigurarea distanței fizice de protecție sanitară stabilite în condițiile legii.

Rata de infectare a Clujului este foarte mică

Vasile- Florin Stamatian, medic și politician PNL susține că în județul Cluj nu s-ar pune problema la momentul actual de o rată de infectare în proporții masive, astfel încât nu consideră că este cazul să se introducă purtarea măștii în spații deschise. Cel puțin, nu în prezent. 

“La Cluj, unde nu avem așa multe cazuri, încă nu e cazul”, a afirmat politicianul.

Acesta a mai atras atenția și asupra faptului că lucrurile pot lua oricând o întorsătură nefericită la nivelul județului. De asemenea, medicul a mai vorbit despre atitudinea cetățenilor în ceea ce privește respectarea unor măsuri care să ajute la diminuarea riscului de infectare. 

“Toate lucrurile sunt greu de prezis. Nu poți să știi ce se-ntâmplă mâine. Ăsta e un aspect. Al doilea aspect e despre această problemă a purtării măștii. Purtarea măștii nu ar trebui să aibă treabă cu politica. Purtarea măștii este o chestiune ce ține de populație. Populația ar trebui să înțeleagă că asta este modalitatea prin care să ne apărăm pe noi și pe ai noștri din jur. 

Dacă ne uităm la cei din Asia, la cei din Japonia, China, chiar și dacă ne uităm la italieni- ei pot, noi de ce nu putem? (…) Aici e vorba de dorința omului de a-și apăra- părinți, bunici, copii, colegi. Am colegi, prieteni, care au înțeles situația în care ne aflăm și au anulat nunți, botezuri. Le-om face noi altădată. Chiar așa o disperare exact acum? Să fim oameni serioși… 

Totul depinde de omul care are conștiința calității lui de OM. (…) Un cetățean al societății are și drepturi, dar și responsabilități”, a subliniat Vasile- Florin Stamatian.

România anului 2020. Viețile oamenilor “jucate” în funcție de interes

Cifrele referitoare la numărul de cetățeni infectați cu noul coronavirus, simptomatici sau asimptomatici, cât și la numărul de pacienți internați în cadrul spitalelor stârnesc tot felul de reacții în rândul populației.

“Cifrele nu le comentez”, declară Horia Nasra, deputat din partea Partidului Social Democrat, “însă comentez nesimțirea acestor formatori de opinie- pentru că ei până la urmă sunt politicieni care și formează niște opinii în rândul societății, știind ce reguli draconice (au stabilit), pe care nici ei nu le respectă.”

Deputatul român Vasile- Florin Stamatian a susținut că cifrele sunt comunicate în funcție de interesul autorităților ce informează societatea. 

Fiecare ia cuvântul din interes. Nimeni nu ia cuvântul din dragoste de popor, din dragoste de România. Toți au un interes când dau tot felul de cifre. Eu pot să spun că la noi în județ rata de infectare e mică, foarte mică”, a subliniat medicul Stamatian.

“Zăpăcelul de la Bruxelles” se plimbă fără mască, însă insistă ca românii să fie adepții acesteia

Deputatul Horia Nasra din cadrul Grupului parlamentar PSD a răbufnit la adresa autorităților României și nu numai, în ceea ce privește seriozitatea- sau mai degrabă lipsa acesteia în momentele esențiale de gestionare a pandemiei de coronavirus.

“Cât timp Orban, Rareș Bogdan și Klaus Iohannis încalcă propriile reguli și oferă un prost exemplu societății, cum cred dumnealor că românii mai au încredere în deciziile pe care le iau? Toți oficialii europeni purtau mască… Iohannis- nu că a greșit- ne-a făcut de râs! Ne-a făcut de rușine! Ne-a făcut de MARE rușine domnul președinte! Adică toți oficialii europeni purtau mască și președintele țării cu numărul cel mai mare de cazuri din ultima vreme nu purta mască. 

Vă dați seama! Ce s-au gândit Merkel și Macron când l-au văzut pe zăpăcitul de Iohannis fără mască? Un zăpăcit! Zăpăcel era la Bruxelles fără mască. Deci Zăpăcel se plimba la Bruxelles… Ei ne spun nouă ca în spațiul public să nu stăm mai mult de 20 de persoane… Rareș Bogdan face chef cu peste 50 de oameni în Cluj. Ce anume?! Ce să mai creadă oamenii?! Ce să mai spună oamenii?!”, a reacționat Horia Nasra.

Politicianul a comentat și suma negociată de președintele Iohannis la Bruxelles, fondurile atribuite României pentru relansarea economică.  

“Este o calamitate în negocierea fondurilor europene pentru că am și pierdut niște bani europeni. Mai și dă un exemplu foarte prost…”, s-a exprimat deputatul PSD Horia Nasra.

Vasile Ilea, senator din partea Partidului Social Democrat susține măsura de restricționare referitoare la purtarea măștii de protecție în spațiile publice aglomerate și este de părere că este chiar necesară având în vedere explozia numărului de infectări cu coronavirus în România.

“Sunt de acord cu decizia de a se purta masca sanitară in locurile publice. Așa dupa cum am văzut cu toții, și cum am spus-o și eu în postări anterioare, starea de alertă a fost greșit înțeleasă de mulți români. Nesocotirea regulilor elementare a dus la o explozie fară precedent a cazurilor de COVID 19 și prin urmare se impun, după părerea mea, instituirea de noi elemente de siguranță epidemiologică în cadrul populației printre care se numără și purtarea măștii sanitare în locurile publice”, a subliniat Vasile Ilea.

Au trecut câteva săptămâni de când Guvernul României a promis cetățenilor țării că va furniza măști de protecție persoanelor din categorii sociale defavorizate, care nu-și permit achiziționarea unor astfel de echipamente sanitare la suprapreț. Înainte de a fi impuse noi reguli de protecție, Executivul ar trebui să se asigure că își respectă cuvântul.

În acest sens, senatorul Grupului parlamentar PSD Vasile Ilea este de părere că promisiunile Guvernului vor fi respectate.

“În legătură cu chestiunea măștilor gratuite, eu îmi aduc aminte că undeva la jumătatea lunii mai, aceeași promisiune a fost făcută și de premierul Orban. Sunt convins că ea va fi onorată și nu am motive să cred că va fi altfel”, a conchis politicianul Vasile Ilea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.