Peste 20 de clujeni, între care se numără și familii cu copii minori, vor fi evacuați în viitorul apropiat pentru o afacere de partid (PNL). Este vorba despre un bloc din Apahida, aflat în patrimoniul RAAPPS Victoria Cluj (Regia Patrimoniului de Stat, n.red.), care va fi scos la vânzare.

Oamenii care locuiesc acolo au avut contracte de chirie încheiate în virtutea ocupării unui loc de muncă în fosta fermă a partidului. După ce ferma a intrat în patrimoniul RAAPPS ea s-a desființat, iar oficialii Regiei de patrimoniu au refuzat să le mai prelungească oamenilor contractele, însă le-au perceput chirie în continuare. Banii au fost plătiți în baza unor facturi emise de RAAPPS Victoria.

”Am avut contractul legal, făcut în baza cărții de muncă. Însă, după ce ferma s-a desființat, ne-au desființat și contractele, dar am plătit chirie la RAAPPS Victoria. Lunar, ne trimite chitanța de 456 lei pe apartament. Mai demult a fost 175 lei, dar au scumpit-o! Noi figuram la Primăria Apahida și aveam acte de identitate la aceste adrese.

Am făcut cereri în care solicitam să ne facă contract, dar nu au vrut. Ne-au cerut în schimb adeverințe de salariu ca în baza lor să ne mărească chiria.

În 30 de ani nu a venit nimeni să ne schimbe măcar un bec. Inclusiv ce am modernizat, centrale termice, termopane, totul va rămâne acolo, așa ni s-a transmis!”, spune una dintre persoanele care locuiesc acolo.

Potrivit anunțului de licitație, blocul va fi vândut cu peste 600.000 de euro.

”Licitaţie deschisă cu strigare la data de 27.05.2022, Ora 10:00, la sediul S.R.P. VICTORIA CLUJ NAPOCA –  B-dul 21 Decembrie nr. 54-56, județul Cluj, pentru vânzarea următorului imobil:

Bloc de locuințe S+P+2E (12 apartamente) cu Suprafața construită la sol de 293 mp, Suprafața construită desfășurată de 1.335 mp, Suprafața totală de 797,64 mp și terenul aferent în suprafață de 1.430 mp, situat în Complex Agroindustrial Apahida, com. Apahida, str. Libertății nr. 63 (fost Libertății nr. 1), județul Cluj, compus din 12 apartamente (6 apartamente de 2 camere cu Su=50,43mp și 6 apartamente de 3 camere cu Su=63,32mp) – prima licitație.

Preț pornire licitație: 617.200 Euro”, arată anunțul.

Mircea Vădan, șeful de birou din cadrul RAAPPS Victoria, care se ocupă de această procedură spune că nu este interesat de soarta oamenilor care locuiesc acolo.

”Toate investițiile respective nu au fost făcute cu aprobarea noastră, așa că nu le luăm în considerare! Acolo, locuințele erau de serviciu și odată cu desființarea activității fermei, contractele au expirat.

Până acum au stat în folosință fără titlu și nu s-a putut să le facem contracte de închiriere pentru că nu permite legislația.

Nu noi îi vom evacua, ci cei care vor cumpăra blocul”, a conchis Vădan.

În momentul de față, administrația locală din Apahida nu dispune de locuințe sociale în care familiile evacuate să se poată muta.

”Știam de intenția de vânzare, am făcut demersuri la RAAPPS Victoria, am încercat sa preluăm noi blocul. Am cerut să fie foarte atenți la licitatie! O să vorbest la Regie să văd ce s-a întâmplat. Temerea mea este că, fiind licitație, cineva le va cumpăra pentru alte scopuri decât cele pentru care sunt destinate ele acum. Voi verifica să văd în ce condiții se desfășoară licitația!”, a declarat Grigore Fati, primarul din Apahida.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.