Mai mulți traficanți de droguri din Bistrița și cluj au fost reținuți în urma unor descinderi făcute azi dimineață de polițiști.

Descinderile în dosarul coordonat de DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au avut loc, joi dimineaţă, la 11 adrese din judeţele Bistriţa–Năsăud şi Maramureş, într-un dosar traficul de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni, fără drept, cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
 
”În cauză s-a reţinut că, începând cu anul 2022, mai multe persoane au comercializat droguri de risc (canabis) şi substanţe cu efecte psihoactive consumatorilor din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, contra unor sume de 50 şi 100 de lei/gram. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în această dimineaţă, au fost identificate şi ridicate cantităţile de aproximativ 30 de kilograme de canabis, 3 kilograme de substanţe psihoactive, sumele de 80.400 lei şi 710 euro, o maşină de numărat bani, 490 de plicuri noi cu sistem ziplock, 7 grindere, mai multe terminale mobile şi dispozitive de stocare a datelor”, informează un comunicat de presă dat publicităţii de DIICOT.
 
Anchetatorii au mandate de aducere pe numele a 20 de persoane. Acestea urmează a fi duse pentru audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.