Poliţişti din Prahova şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR efectuează, miercuri, 31 de percheziţii la persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare specializată în contrabandă cu ţigări, în Bucureşti şi judeţele Prahova, Ilfov şi Suceava, 29 de suspecţi urmând să fie conduşi la audieri, a informat Poliţia Română. 

Conform sursei menţionate, din cercetări a reieşit că, din anul 2017 şi până în prezent, persoanele bănuite în cauză s-ar fi aprovizionat cu ţigări provenite din spaţiul extracomunitar, fără a deţine documente legale. Ulterior, le-ar fi distribuit şi comercializat în diverse localităţi. Pachetele de ţigări ar avea aplicate banderole fiscale de marcaj, emise de autorităţile din Ucraina şi Moldova.

„29 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IGPR.

La acţiune participă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale – IPJ Suceava, precum şi jandarmi din cadrul BSIJ Bucureşti şi Gruparea Mobilă Matei Basarab din Ploieşti.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.