Municipiul Cluj-Napoca are, anul acesta, parte de o lansare a candidaţilor pentru fotoliul de primar cât se poate de specială . Liderii principalelor partide politice au venit la Cluj pentru a-şi susţine candidaţii . Pentru prima dată, după mulţi ani liderii PNL, PSD şi PDL se deplasează la Cluj pentru a lansa şi susţine candidaţii partidelor pe care le conduc. Vă prezentăm în cele ce urmează „zestrea” municipiului de pe Someş, care face fotoliul de lider al urbei atât de dorit de principalele partide politice. Viitorul primar al municipiului Cluj-Napoca va putea schimba radical perceptia clujenilor despre politică

Dacă preşedintele PDL, primul-ministru Emil Boc a anunţat încă din momentul în care a părăsit funcţia de primar că îl susţine pe viceprimarul Sorin Apostu în cursa pentru funcţia de edil al municipiului de pe Someş, odată cu anunţarea datei alegerilor anticipate, celelalte partide au fost forţate de împrejurări să îşi lanseze candidaţii. De data aceasta nu într-un mod obişnuit. Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu a fost prezent la Cluj pentr a-l lansa în cursă pe Marius Nicoară, iar în această săptmămână este aşteptată la Cluj o delegaţie a PSD condusă de însuşi preşedintele partidului, Mircea Geoană, din care va face parte, pe lângă miniştri ai PSD, şi primarul sectorului cinci, Marian Vanghelie. Şi premierul Emil Boc, deşi şi-a anunţat deja susţinerea pentru Apostu, va veni la Cluj la începutul campaniei electorale pentru a-şi susţine candidatul. Astfel, pentru prima dată după mulţi ani, sediul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Cluj-Napoca se mută la Bucureşti.
 
Clujenii au votat dezvoltarea

Miza ocupării funcţiei de conducere a municipiului Cluj-Napoca este una foarte mare din mai multe perspective. Cu siguranţă acesta este şi motivul pentru care, nu doar candidaţii, dar şi conducerea partidelor din care fac parte, îşi doresc atât de mult să câştige fotoliul de primar al urbei. În primul rând, din punct de vedere politic, municipiul de pe Someş este cotat ca unul dintre oraşele pe care partidele “trebuie” să le aibă în portofoliu. După alegerile din 2004 Clujul a avut parte de o perioadă de dezvoltare extrem de rapidă, dezvoltare care continuă încă. După ce, timp de 12 ani, orice investiţie majoră în municipiu a fost “interzisă” de vechea administraţie “Funar”, 2004 a fost anul în care s-a deblocat accesul investitorilor. PDL a avut avantajul de a câştiga alegerile, prin Emil Boc, iar meritul pentru toată această dezvoltare, venită de la sine doar prin această deblocare a investiţiilor, a fost atribuit Partidului Democrat. Dacă la vremea respectivă, contracandidatul din turul doi al alegerilor, “pesedistul” Ioan Rus, ar fi câştigat alegerile, ne-am fi aflat acum, cel mai probabil, în situaţia în care, în administraţia locală, funcţiile ocupate de PDL să fie ale PSD. Mai exact, cetăţenii clujeni să atribuie meritele dezvoltării municipiului oricărei persoane aflate la conducerea primăriei.

Cu două feţe

Pe de altă parte, municipiul Cluj-Napoca este recunoscut ca fiind capitala Ardealului, în mare măsură tonul la alegerile locale fiind dat din acest oraş. Aşa cum s-a putut vedea în 2008, cu excepţia câtorva municipii în care primăria este codusă de mai multe mandate de către primari ai altor partide care s-au dovedit cât se poate de buni gospodari, Ardealul a devenit “portocaliu”. Dacă aceste alegeri vor fi câştigate de către alt candidat înafară de cel al PDL, cel mai probabil, în 2012, la viitoarele alegeri locale vom asista la o răsturnare de situaţie şi o coloratură politică distinctă a hărţii Ardealului. E mai mult decât firesc ca liderii principalelor partide politice să îşi dorească Primăria municipiului Cluj-Napoca în portofoliu. În codiţiile în care analiştii economici anticipează şi pentru următorii patru ani o dezvoltare iminentă a municipiului, primarul care va fi ales de clujeni în 15 februarie, va culege toţi laurii acestei dezvoltări şi, inevitabil, partidul din care face parte va avea mult de câştigat la viitoarele alegeri locale din Transilvania. În ceea ce priveşte dezvoltarea economică, trebuie amintit faptul că, spre deosebire de anul 2004, municipiul Cluj-Napoca are acum un buget triplu. Chiar şi cu un primar de culoare politică “roşie” sau “galbenă” şi un Consiliu Local “portocaliu”, cu siguranţă investiţiile şi dezvoltarea Clujului vor merge mai departe. Dar schimbarea, în acest caz, va veni, cu siguranţă, la viitoarele alegeri locale.

Primar moştenitor

În plus, primarul pe care clujenii îl vor alege în februarie va avea o misiune mult mai uşoară în ceea ce priveşte investiţiile. Doar prezenţa Nokia la Cluj va atrage după sine investiţii majore în Cluj în următorii ani. Construcţia autostrăţii “Transilvania” atrage şi ea investiţii majore, la fel ca şi viitoarele centuri de ocolire ale municipiului. Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, spunea în vizita efectuată de curând la Cluj că, până în 2012, autostrada Cluj-Borş va fi finalizată. În aceste condiţii, municipiul Cluj-Napoca va fi practic conectat cu Europa. Aşa cum estimează analiştii economici, această legătură va însemna practic accesul direct al investitorilor către Cluj, dar şi o infuzie de idei europene.

Notorietate

Nu în ultimul rând, câştigarea funcţiei de primar al municipiului Cluj-Napoca, atrage după sine notorietatea, dorită nu doar de candidaţi, dar şi de partidele din care aceştia fac parte. După revoluţie, municipiul Cluj-Napoca a avut doi primari importanţi, Gheorghe Funar şi Emil Boc. Primul dintre ei ocupă funcţia de secretar general al PRM, iar Boc a ajuns să ocupe a doua funcţie în stat ca importanţă, cea de premier.

“Zestrea” Clujului

“Zestrea” oferită de municipiul Cluj-Napoca viitorului primar:
Autostrada Transilvania
Centura ocolitoare Vâlcele-Apahida
Parcurile industriale Tetarom
Investiţia Nokia
Cartierele de locuinţe construite de investitori privaţi în parteneriat cu municipalitatea – locuinţe sociale
Două mall-uri
Străzi reabilitate în mare parte

Simona Curcian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.