Cea mai recentă sărbătoare naţională inclusă în calendarul românesc este Ziua Brâncuşi. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 27 noiembrie, legea prin care data de 19 februarie este declarată sărbătoare naţională, ca zi lucrătoare. Cu această ocazie, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice legate de personalitatea sculptorului român, pentru a-i celebra posteritatea.

 

O lege reparatorie 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, împreună cu 46 de deputaţi şi senatori propun, prin această iniţiativă legislativă, declararea zilei de 19 februarie Ziua Brâncuşi, sărbătoare naţională, motivând că ar face astfel „o reparaţie morală”.

”Legea este o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea marelui sculptor de către statul român”, consideră iniţiatorii.

„Ar fi o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea lui Brâncuşi de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului român”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Semnatarii proiectului mai arată că Brâncuşi este considerat „unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, iar ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în Calendarul Cultural Universal UNESCO”.

Proiectul de lege are un articol unic, potrivit căruia ziua de 19 februarie, ziua în care s-a născut Brâncuşi, este declarată sărbătoare naţională legală lucrătoare.

Senatul a respins în data de 16 iunie proiectul de lege pentru declararea zilei de 19 februarie – Ziua Brancuşi ca sărbătoare naţională, cu 26 de voturi „împotrivă”, 29 de voturi „pentru” şi 16 abţineri. Pe de altă parte, atunci, senatorii au fost de acord ca pe data 13 noiembrie să fie sărbătorită în România Ziua Limbii Maghiare, precizează HotNews.ro.

Pe 4 noiembrie 2015, în haosul politic creat de demisia lui Victor Ponta, în Camera Deputaţilor (camera decizională pentru această lege) s-a votat, fără niciun vot împotrivă, Legea privind declararea zilei de 19 februarie – „Ziua Brâncuşi” ca sărbătoare naţională.

Meritul principal îi revine promotorului acestei legi,  scriitorului Laurian Stănchescu care, de ani de zile, luptă pentru recunoaşterea oficială a lui Brâncuşi ca personalitete de patrimoniu, iar de anul acesta a introdus proiectul de lege în Parlament Stănchescu nu a fost şi nu este membru al niciunui partid politic si nici parlamentar. Legea a fost initiata de 47 de deputaţi şi senatori PSD, PNL, ALDE şi ai minorităţilor.

Al doilea merit în acest demers legislativ reuşit îi aparţine deputatului Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, care a susţinut cu consecvenţă în Parlament proiectul de lege.

 

Repere biografice

Data de 19 februarie a fost aleasă întrucât este  ziua naşterii sculptorului român. Constantin Brancusi s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, în judeţul Gorj. A a absolvit, în 1902, Şcoala de belle arte din Bucureşti. La scurt timp, in 1906, işi expune primele sculpturi pentru prima oara la Societe Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris.

În 1907 este prezentată prima versiune a „Sărutului”, care a stat la baza celebrei lucrari „Poarta Sărutului”, din Ansamblul de la Targu-Jiu, din care fac parte şi „Coloana fără sfârşit” şi „Masa Tăcerii”. „Rugăciunea” şi „Domnisoara Pogany” se numără printre lucrarile celebre ale sculptorului roman, considerat deschizător de noi direcţii în arta modernă.

Brancusi se stabileşte la Paris, unde se stinge din viaţă în martie 1957, lăsând mostenire statului roman atelierul său şi un număr important de lucrări. Statul comunist a refuzat însă să accepte moştenirea lui Brâncuşi. Astfel, atelierul său a revenit statului francez, iar Muzeul National de Artă Modernă din Paris păstrează lucrările lăsate moştenire statului român prin testament.

 

Sculptură modernă, acum 100 de ani, la New York

În 12 martie 1914, prima expoziţie personală a lui Constantin Brâncuşi pe pământ american făcea senzaţie. De atunci, forma pură a sculpurilor sale abstracte a cucerit lumea colecţionarilor de artă care plătesc sume exorbitante pentru a-i achiziţiona operele, iar galeriile de artă celebrează genialitatea sculptorului prin expoziţii aniversare.

Primele lucrări ale lui Brâncuşi au ajuns pe pământ american la sfârşitul anului 1913 cu ocazia Expoziţiei Internaţionale de Artă Modernă de la New York. Expoziţia, organizată de un grup de artişti americani nemulţumiţi de stilul comercial practicat în epoca şi de rigiditatea Academiei Naţionale de Design Americane, strânsese peste 1.400 de lucrări de artă modernă şi avangardistă, între care şi lucrări ale lui Constantin Brâncuşi care participase deja la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany.

La Expoziţia de la Galeria Armory au fost expuse cinci lucrări: Capul, Domnişoara Pogany II, Cap de copil, Muza adormită II şi Peştele, care au atras imediat atenţia publicului, a colecţionarilor şi criticilor de artă prin eleganţa şi rafinamentul formelor avangardiste.

Doar câteva luni mai târziu, în martie 1914, Brâncuşi deschidea prima expoziţie la Photo Secession Gallery din New York, care i-a adus imediat celebritatea în Statele Unite, şi colecţionarul John Quin i-a cumpărat mai multe sculpturi, asigurându-i astfel o existenţă materială prielnică creaţiei artistice.

S-a petrecut chiar şi un episod anecdotic legat de expedierea sculpturilor din atelierul din Paris al lui Brâncuşi în Statele Unire. Vameşii americani nu au înţeles că au de-a face cu o operă de artă şi au taxat lucrările la kilogram, doar pe baza materialului, bronz şi marmură, din care erau făcute. Situaţia s-a clarificat şi în urma unui proces au fost recuperate şi daunele.

 

Sculpturi licitate la preţuri exorbitante

Lucrările lui Brâncuşi se vând acum în licitaţii la preţuri exorbitante, în 2005 o lucrare Pasăre în spaţiu s-a vândut cu 27,5 milioane, iar pentru Madame L.R. s-a obţinut, în 2009, suma de 37,2 milioane dolari Doi ani mai târziu,  Primul strigăt s-a vândut cu 14.9 milioane de dolari, iar în mai 2012 sculptura Prometeu care a avut ca preţ de pornire de 4,75 milioane de dolari, a urcat foarte repede până la suma de 12,6 milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York.

În octombrie 2013, Galeria Paul Kasmin din New York a inaugurat expoziţia Brâncuşi în New York 1913-2013, pentru a celebra centenarul operelor lui Brâncuşi în Statele Unite.

Expoziţia spune şi povestea relaţiei benefice pe care Constantin Brâncuşi a avut-o cu marea metropolă americană şi cu numeroşii săi prieteni, colecţionari, cu muzee, expoziţii şi cu toţi cei care au făcut posibil succesul său şi au ajutat la definirea artei moderne pe pământ american.

Romania ratează şansa să includă în patrimoniul mondial operele de la Tg. Jiu ale lui Constantin Brâncuşi


„Poarta Sărutului”, „Coloana Infinitului”,  „Masa Tăcerii” şi „Aleea Scaunelor”. sunt operele pentru care instituţii din România au pregătit înscrierea în patrimoniul mondial UNESCO. Ministerul Culturii a retras însă dosarul în luna iulie a acestui an, după ce o comisie a constatat că subiectul a fost tratat cu superficialitate. „În această formă, dosarul ar fi fost respins de UNESCO şi am fi rămas fără drept de înscriere”, se explică într-un comunicat al Ministerului Culturii. ”Autorităţile române vor reveni cu o nouă cerere, când vor fi pregătite să-l prezinte pe Brâncuşi la adevărata lui valoare”, se mai arată în documentul oficial.

De aproape ani, Primăria Târgu Jiu, Ministerul Culturii şi Institutul Naţional de Patrimoniu n-au reuşit să-i convingă pe specialişti de unicitatea şi importanţa ansamblului monumental şi, mai ales, să producă o documentaţie în concordanţă cu standardele internaţionale.

„Dacă nu s-ar fi luat decizia de a retrage dosarul, iar acesta ar fi fost respins, am fi riscat ca opera lui Constantin Brâncuşi să nu mai fie inclusă vreodată pe Lista Patrimoniului Mondial”, consideră oficiali din Ministerul Culturii.

În patrimoniul mondial UNESCO se află deja înscrise Delta Dunării şi Mănăstirea Horezu.

Carmen Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.