La inițiativa Asociației Există Viață după Doliu și a Fundației Sensiblu, pe data de 23 iunie, recunoscută la nivel internațional ca Ziua Internațională a Femeii Văduve, va fi organizată prima conferință dedicată familiilor monoparentale alcătuite din părinți care își cresc singuri copiii după pierderea partenerului de viață.

Conferința  “Planuri de viitor – inspirate de un dor” va aduce laolaltă atât familii monoparentale din București și orașele apropiate, precum și persoane publice, reprezentanți ai companiilor, dar și persoane generoase care doresc să schimbe în bine viețile acestor familii.

În România, în anul 2015, erau estimate aproximativ 1,5 milioane femei văduve, reprezentând peste 15% din totalul populației de sex feminin. Dincolo de pierderea partenerului, considerată cel mai stresant eveniment din viața unui om,  dificultățile materiale și sociale cu care se confruntă femeile văduve sunt factori care le vulnerabilizează și mai mult. Puternic corelate cu inegalitatea de gen, multe dintre femei au venituri inconstante sau insuficiente pentru întreținerea lor și a copiilor, nu au o locuință pe numele lor și o parte se simt izolate, mai ales dacă în urma căsătoriei s-au mutat într-un oraș unde nu au o rețea de sprijin formată din rude sau prieteni de încredere.

” Pentru prevenirea doliului complicat și a depresiei, dar și pentru o mai bună calitate a vieții, persoanele care și-au pierdut partenerul de viață au nevoie de servicii de sprijin psihologic, material, social. În România, sunt aproximativ 135.000 de familii monoparentale în care un părinte își crește singur copiii minori. În acest context, considerăm necesar ca și în țara noastră să se atragă atenția asupra calității vieții familiilor monoparentale, în special a femeilor și copiilor. Ne dorim ca 23 iunie să fie o zi în care discutăm la nivel național despre stigmatizarea socială și vulnerabilitatea economică a acestor familii”, a declarat Mihaela Ioanițoaia, Coordonator de Proiect ”Planuri de viitor” al Asociației Există Viață după Doliu.

Conferința va crea un cadru potrivit socializării, cunoașterii reciproce și identificării de soluții la problemele cu care se confruntă un părinte văduv în România, precum și la prejudecățile existente la nivelul societății românești și drepturile nerespectate.

În cadrul evenimentului, participanții vor învăța de la speakerii invitați – persoane cunoscute din sfera artistică, socială și influenceri care au experimentat o pierdere a unei persoane semnificative – cum să gestioneze perioada ce urmează pierderii, cum recunoască depresia, când e momentul potrivit pentru a

apela la un specialist, care sunt nevoile copiilor în funcție de vârstă și drepturile familiilor afectate de o pierdere majoră.

”Pierderea unui părinte este considerat unul dintre cele mai dificile momente din viața unui copil și ei nu ar trebui să treacă singuri prin perioada de adaptare. După pierderea tatălui, copiii se pot simți descurajați să își mai urmeze dorințele, visurile și pasiunile, în special ca urmare a înjumătățirii veniturilor din casă. Ne bucură să avem alături de noi oameni și companii dornice să transforme în realitate visele copiilor cu talente și pasiuni puse acum pe „hold”, și să dea astfel un sens nou dorului de părinți.”, a spus Cristina Horia, Director Executiv al Fundației Sensiblu.

Cele două organizații nu se află la prima colaborare. Asociația Există Viață după Doliu și Fundația Sensiblu au dezvoltat un parteneriat de la începutul acestui an, prin care persoanele asociației care au pierdut pe cineva drag pot beneficia de psihoterapie gratuită cu un specialist al fundației.

Evenimentul este realizat cu sprijinul: World Trade Center București, Atelierele ILBAH, Nina Gal Studio, Energizer, Douglas România, High-Tech Systems and Software, Pensiunea “Casa Cartianu”, English Kids Academy, Improteca, Flori de Lux, Daune Direct, Photo to Remember, Florărie de Hârtie, La Fântâna, La Petite, Dulciuri Minunate, TEDI, Mama Pan, Veganzza, Elena Lasconi, Ioana Dumitrache – beauty blogger, Art & Hobby Studio, Fotografii cu Dichis, Brățara Succesului, Alina Harabagiu, Fit Eating, Pigna România, Yummy Mummy, Avene, Oxyance, L’Occitane en Provence, Apivita, Klorane, L’Erbolario, Editura Vellant, Editura Niculescu, Editura Dharana, Teatrul de Artă București, revista “Femeia”

* * *

Asociația „Există viață după doliu” a fost înființată în anul 2011, având misiunea de a asigura un cadru în care familiile monoparentale din România și în special copiii care și-au pierdut un părinte și se află în perioada de doliu să găsească suportul necesar pentru acomodare la o viață nouă. Până acum peste 400 de familii au beneficiat gratuit de spriinul socio-emoțional acordat de specialiștii și partenerii asociației.

Fundaţia Sensiblu este o fundaţie corporativă înfiinţată în anul 2002 de Sensiblu. De la începutul activităţii, Fundaţia s-a implicat în susţinerea femeilor şi copiilor victime ale violenţei domestice prin serviciile gratuite de consiliere socială, psihologică şi juridică şi cazarea în adăpostul temporar. Din anul 2002, aprox. 6 000 de femei şi copii victime ale violenţei domestice au beneficiat de serviciile de consiliere, şi mai mult de 200 de persoane au fost găzduite în adăpost. Fundaţia Sensiblu este acreditată conform legii ca furnizor de servicii sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.