Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în colaborare cu Academia Română – Centrul de Studii Transilvane invită publicul clujean, și nu numai, să ia parte la lansarea volumului „Reform and Renewal in Medieval East and Central Europe. Politics, Law and Society”, coordonat de către Suzana Miljan, Éva B. Halász și Alexandru Simon.


Evenimentul va avea loc duminică, 23 februarie 2020, începând cu ora 12.00, la sediul muzeului, de pe str. Memorandumului nr. 21.

Tipăritura, apărută sub egida comună a Academiei Române, Academiei Croate de Științe și Arte și Universității din Londra, reunește 28 de lucrări de mare valoare științifică, realizate de istorici din șapte țări: Croația, Marea Britanie, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia și Ungaria, care abordează subiecte de mare interes ale istoriei Europei central-orientale în secolele X-XVI.


Volumul va fi prezentat de istorici de prestigiu ai spațiului central-european: Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române; Damir Karbić, directorul departamentului de științe istorice al Academiei Croate de Științe și Arte; Éva B. Halász, cercetătoare în cadrul Grupului pentru Studii Medievale din Ungaria; Suzana Miljan, cercetătoare la Institutul de Științe Istorice și Sociale din Zagreb.


Volumul reprezintă o importantă realizare științifică, dovedind că dialogul rămâne principala modalitate de cooperare între specialiști, care oferă astfel un excelent exemplu de urmat pentru politicienii din spațiul central-est european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.