Un mecanic, un sofer, doi paznici si un tâmplar au reusit sa dea culoare momentelor artistice din Târgu Lapus * Cei cinci sunt angajati la Serviciul Public din cadrul Primariei, dar si artisti, fara plata, în ansamblul Casei de Cultura * Ziua conduc masini de gunoi, repara bancile din parc, plombeaza drumuri sau supravegheaza statia de epurare, iar seara schimba „instrumentele” cu acordeonul, clapele, vioara, taragotul.
Care-i legatura dintre un mecanic si un acordeon, un tâmplar si o vioara, un paznic si un taragot, un sofer si un solist sau un paznic si un solist? Pai cam tot aceeasi care exista între un ansamblu folcloric si un serviciu tehnic. Desi pare incredibil, cele doua servicii functioneaza cam cu aceiasi oameni. Mai exact, cinci dintre angajatii Serviciului Tehnic din cadrul Primariei Târgu Lapus sunt membrii ai ansamblului folcloric al Casei de Cultura a orasului.
Pe Zoli Stet, Ionel Boier, Radu Filip, Dorin Pode si Marcel Pop îi stie tot lapusanul. I-au vazut la plombari, unii la maturatul gropilor, altii la nivelat, la statia de epurare, la cosit, la reparat banci sau conducând masina de gunoi. Toti lucreaza la Serviciul Tehnic din cadrul Primariei, multi dintre ei ca si muncitori necalificati. Zoli Stet e mecanic, Ionel Boier tâmplar, Radu Filip si Marcel Pop paznici si Dorin Pode sofer. Din când în când, arunca însa drujba, volanul sau aparatul de sudura cât colo, se îmbraca în camasi albe, pantaloni negri si brâu taranesc si urca pe scena. Cei cinci „magnifici” nu se pot lauda doar ca au plombat strazile din oras, au adunat gunoiul, au aranjat spatiile verzi, au reparat bancile, au desfundat tevi sau au supravegheat obiective strategice din oras. Desi pare incredibil, un mecanic, un sofer, doi paznici si un tâmplar au reusit sa revigoreze viata cultural – artistica din Târgu Lapus si sa aduca faima nationala ansamblului folcloric din localitate.
În urma cu câtiva ani, prin Casa de Cutura din Târgu Lapus batea „vântul”, spectacolele se tineau cu „artisti de împrumut” iar strainii faceau cunostinta cu folclorul lapusean doar din poze si casete audio. În prezent, orasul e reprezentat la cele mai importante festivaluri de folclor, serbari si manifestari culturale. Iar lapusenii pot asculta „Pusca si cureaua lata” în varianta „made in Lapus”. Motivul e simplu: mai exista o legatura între ansamblu si serviciul tehnic: primarul. Mitru Lese a preluat nu doar fotoliul de primar ci si cel de sef al acestui serviciu, sau „sef peste gunoieri”, cum îi place sa glumeasca. Din postura de primar, Lese tinea mortis ca ansamblul din Târgu Lapus sa se dezvolte. De fiecare data când era vizitat de delegatii din strainatate evita subiectul folclorului si traditiilor locale pentru ca oaspetii cereau exemple, iar ei n-avea pe cine chema sa cânte „Pe Valea Lapusului”. Din postura de sef de serviciu tehnic, Lese si-a cautat oameni harnici. Si asa a iesit un „2 în 1” inedit si eficient.
În urma cu vreo doi ani l-a angajat pe Dorin Pode, pe postul de sofer. Pode cânta de multi ani, pe la nunti cu alti artisti talenti, care, din „întâmplare”, erau si buni meseriasi. Asa ca i-a recomandat primarului alti oameni. Apoi a venit Zoli Stet, care cânta la acordeon si clape de ani buni si se pricepea la sudura. Zoli i-a recomandat pe altii si tot asa. În final s-au ocupat si posturile-cheie la Serviciul Tehnic, dar si echipa de baza din ansamblu. Asa, mecanicul Zoli Stet cânta la acordeon si clape, tâmplarul Ionel Boier la vioara, paznicul Radu Filip la taragot iar soferul Dorin Pode si paznicul Marcel Pop sunt solisti. De atunci, cei cinci fac „naveta” între masini, statia de epurare, zone verzi, drumuri si… scena. Când primesc o solicitare de spectacol, lasa uneltele, se îmbraca în costume de scena, îsi iau instrumentele si fug la cântat si joc.
Oamenii s-au obisnuit cu ei, dar tot li se pare ciudat sa-l vada pe cel care conducea dimineata masina de gunoi facând atmosfera într-un restaurant de lux. Numai ca muzicantilor nu le prea pasa. Muncesc pentru bani si cânta din pasiune. De la Casa de Cultura nu primesc salariu, ba chiar reusesc ei sa adune bani pentru comunitate. Ca sa fie echipa completa, la „cântari importante” au nevoie de colegi de la Ansamblu Transilvania. Asa s-a întâmplat si la un spectacol recent, numai ca Primaria n-a dispus de banii necesari. Asa ca artistii-salahori au folosit cântatul ca moneda forte: au participat la serbarile din Cupseni, iar din banii primiti pentru prestatia artistica au platit instrumentistii care le lipseau… Dar aceasta nu e singura actiune de acest gen. „Cei 5 magnifici” au initiat trei spectacole de caritate. Primarul Lese spune ca: „A dat fiecare participant cât a vrut. S-au strâns minim 40 de milioane de lei vechi la fiecare spectacol. Si au reusit sa adune chiar si 400-500 de oameni. A fost plina sala Casei de Cultura”.
Numai ca viata de artist nu e neaparat mai curata decât cea de salahor. Cei cinci povestesc ca de multe ori ajungeau la nunti plini de noroi chiar si în …instrumente: „puteai merge cu masina pâna la un anumit loc si de acolo cu caruta, cu straful. Dar numai instrumentele încapeau în caruta si noi trebuia sa mergem pe jos, pe lânga caruta. Ajungeam plini de mol, si noi si instrumentele. Si dimineata depindeam tot de carutas. Pe vremuri, oamenii nu vroiau sa te duca înapoi pâna nu le cânti nu stiu ce. Asa ca uneori dormeam pe lânga râu”, povesteste Boier. „Si trebuia sa cânti toata noaptea, ca oamenii ziceau «ti-am dat banii de-o vaca». Da’ acuma nu-i chiar asa. Da’ nu pentru ca s-au ieftinit vacile”, completeaza Marcel Pop. El a avut si alte întâmplari haioase pe la nunti. Sau, ma rog, dureroase: „Eram la o nunta la un cort si scenele se fac asa: se pune câte o bârna groasa, dar n-au cusut-o în cuie, sau poate numai la capete. Si m-am rezemat de ea pe la vreo patru dimineata si odata am fost pe masa cu picioarele în sus, peste nuntasi. Am cazut. Si m-a batut unul cu o bota peste ureche sa ma ridic de pe masa, sa cânt”.
Fiind colegi si de scena si de serviciu, artistii îsi permit si „extravagante”. Marcel Pop si Zoli Stet povestesc ca, tot dupa o nunta de cort, au ramas… cheli: „Am fost la o nunta si erau calduri mari, te batea soarele în cap de erai leoarca de apa în 5 minute. Mai ales si dupa ce faceai vreo 7-8 kilometri pe jos, erai terminat, dar trebuia sa cânti toata noaptea. Asa ca am zis sa venim toti tunsi la zero. «Gata, gata, venim!», au zis ceilalti si am facut pariu pe o lada de bere. Dar saptamâna viitoare am venit numai eu cu Zoli tunsi”, povesteste Pop. Dar a existat totusi si o parte buna: „Macar am luat berea”, zice Zoli. De cele mai multe ori, cântarile celor 5 sunt pe nepusa masa. Îi suna primarul sau alcineva, îsi cer voie si fug. Lese spune ca avut grija sa nu le dea sarcini similare tocmai ca sa poata fi învoiti daca sunt solicitati sa cânte. Recent, trei dintre ei au fost chemati pe la miezul noptii la o pensiune din Târgu Lapus, sa le explice „pe viu” unor turisti straini ce înseamna folclorul lapusan: „si cântam si dansam. Am dansat-o pe o doamna de i s-o rupt sapii de 80 de euro”, spune Marcel.
Cei cinci nu prea au nevoie nici de repetitii, decât daca programul include si dansuri sau colaborari cu alti artisti. Se cunosc atât de bine încât îsi stabilesc repertoriul din priviri. „Spui fa major si stiu ce te doare si ce vrei. Începe unul si continuam toti. Cântam joc de învârtita, de voie buna, de baut, de mahala, orice se cere”, spune Dorin Pode. Si drept argument, Radu Filip începe câteva note la taragot si Pode cânta „Pusca si cureaua lata”. Apoi Marcel Pop cânta „Cine-asculta cucu seara”. Dar piesa de deschidere e întotdeauna „Pe Valea Lapusului”. Cu acest cântec încep si spectacolele, si petrecerile private si nuntile. Recent au participat la festivalul de la Satulung, si au acompaniat-o pe Adela Santa care a obtinut premiul I. Din pacate însa echipa nu a fost completa, deoarece unul dintre artisti era de serviciu, unul fusese muscat de un câine la locul de munca…
De fapt, cam toti au avut „accidente de munca” de care astazi se amuza. Marcel Pop ne povesteste: „Am o zona de 22 de kilometri de care raspund, ca de frontiera de stat. Era pamânt pe o conducta, am mers s-o desfund si a venit un jet în piept de m-o aruncat pâna-n rau”. Cu toata „naveta” între unelte si instrumente sau microfon, cei cinci nu se plâng. Ba chiar ar vrea sa onoreze initiativa primarului de a cânta la niste serate periodice, organizate pentru lapuseni. Mai ales ca Lese le-a promis un microbuz si niste instrumente noi, deoarece în prezent le folosesc pe ale lor. În schimb, ei se angajeaza la diferite activitati artistice sau mai putin artistice. De exemplu, Boier spune ca va repara scaunele din casa de cultura. Mai mult, artistii încearca sa atraga si alti tineri în ansamblu, si au început cu un nepot talentat a lui unuia dintre ei. Spun ca nu trebuie sa fie si angajat musai la Serviciul Tehnic. Dar cine stie?
Cei cinci spera sa le cânte lapusenilor mai des, poate chiar de ziua primarului, pe 17 iulie. Daca tot lucreaza ziua în parc, se gândesc ca nu e greu sa traga o fuga la casa de cultura, pe scena. Oricum, lapusenii îi cunosc si îi admira. I-au vazut la plombari, unii la maturatul gropilor, altii la nivelat, la statia de epurare, la cosit, la reparat banci sau conducând masina de gunoi. Si i-au vazut si pe scena. Doar ei au revigorat viata culturala din Târgu Lapus si tot ei lucreaza pentru „schimbarea la fata” a orasului.
Ioana LUCACEL
Mircea CRISAN
