Primarul comunei Florești, Horia Șulea a trimis o adresă către președintele Consiliului Județean, Marius Mânzat prin care i-a cerut acestuia să îl trimită pe arhitectul șef Claudiu Salanță pentru a le da o mână de ajutor celor de la Urbanism Florești.

„Având în vedere volumul mare de lucru cu care se confruntă Biroul Urbanism din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Comunei Florești, în contextul dezvoltării imobiliare din ultima perioadă de pe  raza comunei, va solicităm respectuos să ne sprijiniți, în scopul rezolvării cu celeritate a solicitărilor de emitere de acte administrative în domeniul urbanistic, prin detașarea pe o perioadă determinată, a domnului Arhitect Șef al Consiliului Județean Cluj în cadrul instituției noastre” cere primarul Horea Șulea.

 

046.jpg


În toamna anului trecut, Consiliul Local al Comunei Floreşti a decis înfiinţarea unei Comisii Tehnice de Administrare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU). Această hotărâre ar fi fost contestată de arhitectul şef al judeţului, care argumentează că în lege nu apare posibilitatea ca şi comunele să aibă o astfel de comisie. Prefectura era de aceeaşi părere şi susţinea că a cerut revocarea deciziei Consiliului Local, dar primarul din Floreşti spune că legea nu interzice formarea unei astfel de comisii şi în comune, atâta tot că nu stipulează specific acest aspect. Acum, arhitectul şef al judeţului, Claudiu Salanţă, a decis să ia la verificat avizele de urbanism emise la Floreşti în ultimele şase luni, deşi direcţia cu acest rol al primăriei funcţionează de 18 ani.

cerere florestiTot ce rămâne de văzut este dacă Marius Mânzat va aproba această cerere pentru a se lămuri situația de la Urbanism Florești.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.