80 de cazuri de trafic de droguri descoperite de polițiști la Untold

220

Potrivit unui comunicat al poliției clujene, ”în perioada 2-5 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au constatat circa 90 de fapte penale. 81 dintre acestea vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Celelalte fapte se referă la încălcări ale Codului penal, majoritatea fiind furturi.

Polițiștii au luat măsuri ferme pentru a menține un climat de siguranță atât în incinta festivalului, cât și în proximitatea acestuia. De exemplu, un tânăr, din Cluj-Napoca, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii D.I.I.C.O.T- ST Cluj, după ce a fost depistat, la data de 4 august a.c., de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, având asupra sa substanțe psihoactive. Cel în cauză fusese depistat și la festivalurile anterioare, la Electric Castle și la Untold 2017, având droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis, comprimate ecstasy și cocaină, droguri pe care intenționa să le distribuie, conform probatoriului administrat. Ulterior, față de bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

De asemenea, polițiștii clujeni au prins în flagrant delict două persoane bănuite de furturi din buzunare, asupra acestora fiind găsite 3 telefoane mobile sustrase; acestea au fost recuperate și predate persoanelor vătămate.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat aproape 100 de sancțiuni contravenționale. Acestea privesc încălcări ale următoarelor acte normative: Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, Legea 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români,  Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

1 COMENTARIU

  1. Multumim politiei romane pt fabrica de dosare penale pt detinere si consum si pt vanatoarea de oameni care au vrut sa se distreze si ei cum stiu si pot.majoritatea au plecat aks cu o amintire de la untold cu iz de dosar penal.multumin ca va faceti treaba asa cum vi se dau directivele de la cei suspusi.imi pare rau pt toti copii si adulti care au plecat aks cu amintirea de la untold de dosar penal pt denltinere si eu sunt unul dintre voi si sigur nu voi mai participa la asemenea eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ