910 ani de la moartea Cidului

Rodrigo Diaz de Bivar s-a nascut, dupa toate probabilitatile, in 1043, la Bivar, in apropiere de Burgos. Cel care avea sa devina un mare lider militar provenea din randul micii nobilimi castiliene. A fost casatorit cu Ximena, si ea o reprezentanta a nobilimii castiliene, cu care a avut doua fiice. In istorie, nasul celor doi a fost regele Alfonso al VI-lea, cu toate ca legenda spune ca nasul ar fi fost regele Fernando. La vremea aceea, Castilia era un tinut al oamenilor liberi, o societate deschisa catre Europa ce avea sa-si gaseasca eroul emblematic la sfarsitul secolului al XI-lea: Cidul. Cidul era omul de la granita (dupa expresia lui Louis Bertrand) al acestui teritoriu ce separa micul regat Leon de puternica Spanie musulmana. De mai multe ori pe an, luptatorii mauri patrundeau in acea zona, atacau satele crestine din nord, apoi se retrageau cu prada obtinuta. Regiunea, foarte expusa atacurilor, a inceput sa fie numita Castilia, poate din cauza numeroaselor fortarete (castillos) ce fusesera ridicate pentru a-i adaposti pe cei care, in ciuda pericolului, se incapatanau sa ramana acolo.

Aventura Cidului, primele lui lupte impotriva maurilor si extraordinara lui ascensiune, asa cum au fost zugravite de autorul anonim al Poemului Cidului, ofera o imagine a Castiliei de la sfarsitul secolului al XI-lea. La inceput, Cidul nu a fost altceva decat un gentilom marunt de pe ultima treapta a ierarhiei nobiliare, un infanzon. Stim ca a cunoscut o oarecare afirmare si trecere la curtea regala, dupa care, in 1081, Cidul a cazut in dizgratia regelui Alfonso al VI-lea, care l-a exilat, interzicand in acelasi timp oricui sa-i acorde adapost. De aceea, Cidul a fost obligat sa se expatrieze. A traversat Burgosul si, in ciuda simpatiei pe care o aveau pentru el, dar conform ordinelor regelui, locuitorii orasului au refuzat sa-l primeasca fie si pentru o noapte. Cidul si oamenii lui au fost obligati sa-si aseze tabara in afara orasului, pe malurile raului Arlanzón. Mica armata a pornit apoi la intamplare, fara un scop precis, s-a luptat cu maurii, reusind sa stranga treptat o prada importanta si un renume nemaiintalnite pana atunci in Spania. Dupa 1081, Cidul a intrat in serviciul regelui maur al Saragosei. La scurt timp, Cidul a reusit sa-l invinga in doua batalii pe contele de Barcelona, pe care chiar l-a luat prizonier, in 1082. „Nimic nu arata mai bine decat acest episod raporturile complexe ce se stabilisera intre cele doua Spanii rivale. Un tanar nobil castilian sarea in apararea unui emir musulman, un tanar ce luase primele lectii de lupta in randurile unei armate musulmane si care avea sa lupte impotriva spaniolilor crestini”, afirma Josep Perez, intr-o vasta Istorie a Spaniei.
Cu toate ca ocuparea Valenciei a fost un episod istoric fara viitor, dupa mai multe victorii obtinute asupra maurilor, Cidul a reusit sa reintre in gratiile regelui Castiliei. In 1086, Cidul a reusit sa transforme Valencia si regiunea nordica a Castellonului de astazi intr-un bastion impotriva maurilor ce dominau sudul Spaniei. Din 711, anul in care faimosul print al desertului Tarik a trecut Gibraltarul si a cucerit Spania, Valencia a trecut de la un rege maur la altul. Sosise vremea ca un crestin sa stapaneasca orasul. In momentul in care Cidul a cucerit Valencia, a ajuns pe culmile gloriei.

Dupa ce maurii au cucerit pentru scurt timp Valencia (in 1092), Cidul a recucerit orasul doi ani mai tarziu si l-a stapanit pana la moartea sa, in 1099. Dupa mai multi ani in care monarhii crestini din nordul Peninsulei Iberice se preocupasera doar de problemele interne, a venit vremea sa isi indrepte iar atentia spre vecinii musulmani. Pentru arabi, deosebit de periculoase devenisera regatele Castiliei si Leonului, unite sub Ferdinand I si Alfonso al VI-lea. Ultimul dintre acestia a anexat Galicia si Navarra si, cum printii musulmani faceau tot posibilul sa il castige de partea lor, s-a intitulat „imparat”, la fel ca succesorul sau, Alfonso al VII-lea care, in plus, sustinea ca este „Rege al popoarelor celor doua religii”.

La 15 iunie 1094, Cidul a cucerit Valencia, instaurand in oras o seniorie personala, situatie care avea sa se mentina pana la moartea lui. Imediat dupa cucerirea orasului, Cidul a transformat cele noua moschei in biserici si l-a instalat drept episcop pe un calugar francez, Jérôme. In 1099, Cidul a dat ultima sa batalie impotriva maurilor, aparand Valencia. Legenda spune ca a murit dupa ce a fost lovit de o sageata otravita. Asezat pe cal de apropiatii lui, Cidul a iesit pe portile Valenciei bagand groaza in maurii care il credeau mort. Valencia ramanea, pentru o scurta perioada de timp, in mainile crestinilor.
Legenda spune ca a lasat cu limba de moarte sa fie imbalsamat cu o alifie speciala primita de la un rege maur, aceasta avand proprietatea de a-l face pe mort timp de douazeci de ani sa arate ca si cand ar fi trait. Cidul a fost inmormantat in manastirea San Pedro de Cardena, langa Burgos, dupa care ramasitele sale pamantesti au fost reinhumate in catedrala din Burgos.
Dupa moartea Cidului, sotia sa, doña Ximena, a detinut puterea pentru doi ani in Valencia, timp in care orasul a fost asediat de catre almoravizi si recucerit de acestia in 1102.

„Rodrigo nu a fost decat un senior rau tratat, ce s-a lansat intr-o aventura personala. In Poemul Cidului, jonglerul s-a straduit sa scuze aceasta indepartare a eroului de principiile castei, sa dilueze aceasta indisciplina si sa-i puna actiunile in slujba unei cauze nobile: lupta impotriva necredintei”, sustine acelasi Josep Perez. Cu toate acestea, „Astazi, regii Spaniei sunt urmasii lui”, este unul dintre versurile cu care se incheie Poemul Cidului.

Raspandirea legendei

In opozitie cu legenda creata in jurul acestui personaj, imaginea istorica reala a Cidului vorbeste despre un capitan de osti care a slujit sub regii Fernando, Sancho si Alfonso VII. Departe de a fi unul dintre cei mai importanti eroi ai Reconquistei, se pare ca Cidul a fost un feudal obisnuit, nu rareori crud si lipsit de scrupule. Numai ca, in imaginatia menestrelilor medievali, Cidul a capatat cele mai nobile trasaturi, devenind astfel un reprezentant de frunte al aspiratiilor nationale spaniole. Cantecul Cidului (Cantar de mio Cid) a fost compus in anul 1140 si evoca faptele eroului spaniol, dar raspandirea legendei in toata Europa s-a petrecut in secolul al XVII-lea. Le Cid, de Pierre Corneille, se inspira din legenda Cidului, constituita in secolul al XII-lea. Cidul lui Pierre Corneille a trezit indignarea cardinalului Richelieu si violente critici din partea academiei franceze, controlata de Richelieu. In 1961, a fost realizat filmul El Cid, cu Charlton Heston si Sophia Loren in rolurile principale.

Piramide de capete

Raidurile spaniolilor devenisera tot mai frecvente, ajungand pana la Cadiz. Stabilit in provincia Valencia, Rodrigo Diaz de Bivar, „El Cid Campeador”, impreuna cu sustinatorii sai castilieni, a inceput sa-i hartuiasca pe abbasizi. Pentru a se proteja de Cid si de suveranul sau, Alfonso al VI-lea, al Mu’tamid (cel care cauta puterea de la Dumnezeu), conducatorul abbasid al Sevillei, a facut greseala fatala de a-l chema in ajutor, din Maroc, pe puternicul almoravid, Yusuf ibn-Tasfin. Celor care au prevazut pericolul si l-au avertizat ca „doua sabii nu pot sta in aceeasi teaca”, al Mu’tamid le-a raspuns ca prefera sa se faca ingrijitor de camile in Africa decat porcar in Castilia. Yusuf a acceptat invitatia si, in fruntea berberilor sai (almoravizi care aveau si strabuni negri), care controlau un teritoriu ce se extindea din Algeria pana in Senegal, a traversat fara probleme nordul Spaniei. Confruntarea cu oastea crestina condusa de Alfonso VI a avut loc la al-Zallaqa, langa Burgos, in 23 octombrie 1086. Monarhul crestin si trei sute de calareti au scapat cu greu din batalia transformata intr-un masacru. Numarul mortilor a fost atat de mare, incat din capetele lor, musulmanii au inaltat un turn pe care l-au folosit drept minaret. Mai mult, capetenia berbera a traversat Gibraltarul cu alte 40.000 de capete, luate drept trofeu. Intreaga Spanie islamica a fost entuziasmata, numai ca, retras in Africa, Yusuf avea sa revina in Spania, de data aceasta ca adversar al lui al Mu’tamid, pe care, in 1091, l-a pus in lanturi si l-a exilat in Maroc.

Cel mai pitoresc mozarab

„La inceputul perioadei almoravide, au loc faptele de vitejie ale celui mai pitoresc mozarab si, in acelasi timp, cel mai popular cavaler spaniol, Rodrigo Diaz de Bivar, mai cunoscut ca El Cid. Descendent al unei familii castiliene nobile, Rogrigo intra initial in serviciul lui Alfonso VI, dar acesta il alunga (1081) in cele din urma de pe teritoriile Castiliei. Atunci, devine luptator in numele unei factiuni sau a alteia, confruntandu-se cu musulmani sau cu coreligionarii sai, in functie de situatie. Prin comportamentul sau el era atat musulman, cat si crestin. Aflat la Zaragoza in serviciul dinastiei hudizilor, Rodrigo se remarca prin curaj si primeste de la soldatii sai musulmani supranumele de El Cid Campeador. Cea mai mare realizare a Cidului a fost ocuparea (1094) Valenciei, pe care o va pastra pana la moarte (1099), in ciuda atacurilor almoravide. Prin epopeea populara, el este eroul Spaniei, model de vitejie in lupta impotriva necredinciosilor, aproape cu o alura de sfant. Filip II (m. 1598) a avut chiar ideea de a-l canoniza. Epopeea Cantar de mio Cid, brodata in jurul acestui personaj la mijlocul secolului al XII-lea, este unul dintre cele mai importante si mai vechi poeme spaniole, care a influentat profund gandirea din epocile ulterioare, a contribuit la nasterea limbii nationale si la consolidarea caracterului national”. – Philip K. Hitti

Ioan BOTIŞ