Update 5: Rusia regreta interventia militara a aliatilor in Libia, a anuntat sambata seara Ministerul de Externe de la Moscova, intr-un comunicat de presa citat de AFP.

Rusia s-a opus inca de la inceput adoptarii rezolutiei ONU care a dus la declansarea operatiunii militare a aliatilor in Libia si a exclus categoric o eventuala participare a sa la aceasta actiune.  

Update 4: Operaţiunea din Libia implică circa 20 de avioane şi o zonă amplă de acţiune în jurul Benghazi, a anunţat Ministerul francez al Apărării.

Un avion de luptă francez a deschis focul asupra unui blindat aparţinând trupelor loiale colonelului Gaddafi, la ora 16.45 GMT (18.45, ora României), a anunţat Ministerul francez al Apărării.

Franţa are în spaţiul aerian libian două avioane Rafale, două Mirage şi un Awacs.

Preşedintele american Barack Obama a anunţat că Brazilia s-a alăturat grupului de state care vor protejarea civililor libieni.

Referitor la Libia, liderul american a spus că "civilii trebuie protejaţi", iar SUA şi aliaţii lor sunt "pregătiţi să acţioneze urgent" pentru a pune capăt violenţelor împotriva populaţiei.

 

Update 3: Liderul libian Muammar Kadhafi a avertizat, sâmbătă, Parisul, Londra şi ONU că vor regreta orice ingerinţă în afacerile interne ale Libiei, a anunţat un purtător de cuvânt al regimului.

"Dacă veţi interveni în ţara noastră, veţi regreta", a declarat purtătorul de cuvânt citându-l pe liderul libian.

Muammar Kadhafi le-a adresat un mesaj "urgent" preşedinţilor american şi francez, Barack Obama şi Nicolas Sarkozy, premierului britanic David Cameron şi secretarului general al ONU Ban Ki-Moon, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al regimului.

În mesajul adresat preşedintelui Obama şi liderului ONU, Kadhafi afirmă: "Tot poporul libian este cu mine şi sunt pregătiţi să moară pentru mine, bărbaţii, femeile şi copiii".
 

UPDATE 2:  Avioane de lupta italiene survoleaza si ele Libia, anunta televiziunea Al-Arabiya.

UPDATE 1: Nicolas Sarkozy anunţă intervenţia avioanelor franceze în Libia

Avioanele franceze survolează sâmbătă Libia pentru a împiedica "atacuri aeriene" ale forţelor lui Muammar Kadhafi asupra Benghazi şi sunt "pregătite să intervină împotriva blindatelor", a declarat sâmbătă preşedintele francez Nicolas Sarkozy, la încheierea unui summit la Paris. 

 

Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi mai multe ţări europene şi arabe au promis să participe la operaţiunile aeriene din Libia, aprobate de ONU, relatează AFP, care prezintă detalii despre forţele care ar putea fi folosite.

Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat sambata dupa summitul dedicat situatiei din Libia ca s-a decis aplicarea rezolutei ONU cerand incetarea imediata a focului.

Sarkozy a anuntat ca avioanele franceze impiedica deja atacurile lui Gaddafi in Benghazi, explicand ca:"Intervenim pentru a permite poporului libian sa-si aleaga singur destinul…operatiunea militara se va sfasi cand violentele asupra populatiei vor lua sfarsit".

    * FRANŢA

Franţa dispune de aproximativ 100 de avioane de vânătoare, în special Rafale şi Mirage 2000, precum şi de avioane-radar Awacs. Un portelicopter Mistral a fost recent în zonă. Bazele aeriene Solenzara din Corsica şi N'Djamena din Ciad sunt în alertă şi ar putea servi ca punct de întâlnire. Portavionul Charles de Gaulle, care se află în prezent la Toulon (în sudul Franţei), ar putea fi trimis spre costele libiene.

    * MAREA BRITANIE

Marea Britanie a mobilizat avioane de luptă Tornado şi Eurofighter (numite Typhoon în Marea Britanie) la bazele sale din apropierea Libiei. Ar putea să fie vorba despre Cipru, unde au fost staţionate recent trei avioane-radar Awacs. Londra dispune, de asemenea, de baze în Malta, dar La Valletta a refuzat ca acestea să fie folosite în operaţiuni. Două fregate britanice sunt în prezent în Marea Mediterană, Westminster şi Cumberland.

    * STATELE UNITE

Avioane F-15 şi F-16 americane sunt deja la baza Sigonella (Sicilia). Portelicopterul Bataan şi două nave de susţinere urmează să fie trimise începând de miercuri către Marea Mediterană. Statele Unite dispun, de asemenea, de două distrugătoare lansatoare de rachete în estul Mediteranei, Barry şi Stout. Amândouă sunt echipate cu rachete de croazieră Tomahawks.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.