Trei persoane au fost transportate de urgenţă la spital în seara de miercuri, 24 aprilie, în urma unui accident grav, care s-a produs pe E 81, pe raza localității Șardu, comuna Sânpaul din județul Cluj. În accident au fost implicate 2 autoutilitare și un autoturism.

La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj SAJ, unde au găsit un autoturism și două autoutilitare avariate. Într-unul dintre vehicule se afla încarcerat un bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, ce prezenta multiple traumatisme și pierderi de conștiință.

Pompierii au acționat imediat, cu echipamentele din dotare, pentru a asigura accesul către victima blocată în autoturism, cât și pentru descarcerarea și extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite.

Bărbatul a fost extras și predat echipajului SMURD, tip terapie intensivă mobilă, pentru acordarea asistenței medicale de urgență și transport la spital. Conform primelor evaluări bărbatul se află în stare gravă.

Alți doi bărbați au fost consultați la locul accidentului, de către echipajele SMURD și SAJ, fiind apoi transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări aceștia erau conștienți și cooperanți.

Sursa: Ziua de Cluj

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.