Ambasadorul SUA în România: Prioritatea este promovarea securității țărilor noastre

28

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a declarat marți, la Târgu-Jiu, că prioritatea SUA este promovarea securității celor două țări, menționând că salută decizia Guvernului României de a aloca 2% din PIB pentru apărare.

„Aș vrea să vă spun care sunt prioritățile SUA în România, prima este promovarea securității țărilor noastre, suntem binecuvântați de faptul că atât SUA, cât și România au viziunea necesară pentru a face investițiile necesare în securitate, SUA salută decizia Guvernului României de a aloca 2% din PIB pentru apărare, dar chiar și înainte de această decizie, SUA și România au avut o colaborare extraordinară în domeniul apărării și al dezvoltării capacităților de descurajare a amenințărilor consistente din această regiune. Soldații noștri au luptat umăr la umăr pe câmpuri de luptă aflate la mare distanță de România și avem o colaborare foarte eficientă între serviciile de informații și instituțiile de aplicare a legii care ne permit să combatem terorismul, criminalitatea organizată transfrontalieră, proliferarea armamentului de distrugere în masă, traficul de persoane și droguri, dar și intențiile ostile ale țărilor vecine României de a submina instituțiile democratice și guvernarea democratică de aici”, a precizat Hans Klemm, potrivit Agerpres.

El a mai afirmat că o altă prioritate a Ambasadei SUA este promovarea democrației, punctând că SUA salută angajamentul României de a consolida instituțiile democratice, dar și de a promova valori precum libertatea de exprimare, libertatea presei, drepturile cetățenilor, dar și rolul femeilor în societate și economie.

De asemenea, ambasadorul a menționat că un alt obiectiv îl reprezintă promovarea prosperității reciproce.

„La acest capitol, rolul meu este să ajut companiile americane să-și prezinte serviciile și produsele publicului român, dar și să încurajez investițiile. În același timp, încerc să caut modalități de creștere a cunoașterii și înțelegerii reciproce dintre popoarele și țările noastre. Promovăm așadar programe de schimburi educaționale pentru a încuraja studenți și profesori din SUA să vină în România și profesori și studenți din România să meargă în SUA, încurajăm turismul dintre țările noastre”, a mai spus Hans Klemm.