Renumiți neurologi și diabetologi din Marea Britanie, Austria, Germania și Ungaria, alături de lideri de opinie români din aceste specialități vor dezbate joi, 19 februarie 2015, în Cluj-Napoca, repercusiunile pe care diabetul zaharat le are asupra sistemului nervos central și periferic, în principal neuropatia diabetică. Invitații special ai evenimentului sunt: prof.dr. Andrew Boulton, președintele Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), cea mai importanta organizație științifică europeană în domeniu, și prof. dr. Michael Brainin, fondator și fost președinte al European Stroke Organisation (ESO)

Principalele teme ale evenimentului vizează diabetul zaharat și accidentele vasculare cerebrale, rolul insulinei la nivelul creierului, impactul durerii neuropate asupraneuroplasticităţii sistemului nervos central, durerea neuropată și implicațiile sale asupra sindromului de picior diabetic, microscopia confocală a corneei, tratamentul polineuropatiei diabetice simptomatice, precum și strategii terapeutice de restabilire a microcirculației la persoanele în vârstă.

”Mă bucur că Seminariile Departamentului de Neuroștiințe al UMF Cluj-Napoca reușesc să aducă împreună nume atât de mari ale medicinei internaționale și naționale. Este o onoare pentru noi ca personalități precum prof.dr. Andrew Boulton, președintele EASD, și prof.dr. Michael Brainin, fondator și fost președinte al European Stroke Organisation (ESO), au acceptat invitația de a ne împărtăși din bogata lor experiență profesională. Programul științific pe care l-am pregătit este la un nivel de exigență  ridicat, pentru o cât mai bună educație medicală continuă a profesioniștilor români, în beneficiul pacienților. Am ales să organizam aceste eveniment academic legat de neuropatia diabetică, în parteneriat științific cu Societatea de Neuropatie Diabetică, întrucât prevalența și incidența acestei afecțiuni sunt foarte ridicate în rândul persoanelor cu diabet zaharat. În plus, abordarea bolii reprezintă în continuare o provocare atât pentru cercetători, cât și pentru medicii practicieni”, a declarat prof.dr. Dafin Mureșanu, președintele Societății de Neurologie din România.

”Societatea de Neuropatie Diabetică este partener științific al Seminariilor Departamentului de Neuroștiințe al UMF Cluj-Napoca și este o mândrie că personalități de marcă implicate în studiul neuropatiei diabetice sunt alături de noi și de eforturile Neurodiab. Înaltul nivel științific al evenimentului și susținerea acestor direcții îndomeniu ne încurajează să continuăm pe calea pe care am început și reprezintă o dovadă că într-adevăr suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește instruirea profesioniștilor români care tratează neuropatia diabetică”, a precizat conf.dr. Ioan Andrei Vereșiu, președintele Societății de Neuropatie Diabetică – Neurodiab.

Având în vedere că neuropatia diabetică este o complicație gravă a diabetului zaharat, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice este, de asemenea, prezentă la eveniment. În acest sens, prof.dr. Maria Moța, președintele societății, va ține un discurs legat de importanța colaborării internaționale și a schimbului de experiență la cel mai înalt nivel.

Lectorii evenimentului sunt: prof.dr. Andrew Boulton (președintele Asociației Europene pentru Studiul Diabetului), prof.dr. Michael Brainin (fondator și fost președinte European Stroke Organisation (ESO)), prof.dr. Dafin Mureșanu (președintele Societății de Neurologie din România), prof.dr. Peter Kempler (președintele ales al Asociației de Diabet din Ungaria), prof.dr. Ovidiu Băjenaru (președinte de onoare al Societății de Neurologie din România), prof.dr. Dan Ziegler (deputy director la Institutul de Diabetologie Clinică din Düsseldorf), conf.dr. Ioan Andrei Vereșiu (președintele Societății de Neuropatie Diabetică), prof. dr. Gabriel Prada (director medical Institutul de Gerontologie şi Geriatrie ”Ana Aslan”), dr. Tudor Lupescu (vicepreședinte Societatea de Neuropatie Diabetică).

La eveniment sunt invitați diabetologi și neurologi din toată țara, precum și alți profesioniști implicați în managementul persoanelor cu neuropatie diabetică. Evenimentul face parte din Seminariile Departamentului de Neuroștiințe al UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și va avea loc la Amfiteatrul ”Iuliu Hațieganu” (str. Gh. Marinescu, nr. 23), în data de 19 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.