Chiar dacă, potrivit liderilor sindicali de la nivel național din cadrul Gărzii de Mediu, protestele au fost suspendate, la cluj Napoca greva angajaților continuă.

”Noi nu suntem mulțumiți de ceea ce s-a realizat până acum. Cei care ne reprezintă au fost la o serie de negocieri, dar revendicările noastre nu sunt soluționate! Așa că la la noi, la Cluj greva continuă!”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Simona Mărincaș, reprezentanta angajaților de la Garda de Mediu Cluj.

Potrivit președintelui sindicatului național, Valentin Neagoe, negocierile cu Ministerul Mediului se derulează în etape, iar în cazul în care vreuna din revendicări va rămâne nerezolvată sindicaliștii vor relua greva.

„Ieri (miercuri, n.r.) am avut negocieri până târziu, până la orele 11:00 seara, la Ministerul Mediului, negocierile derulându-se pe mai multe etape. Noi am suspendat temporar greva, pe perioada acestor negocieri. În cazul în care se dă rateu pe o anumită etapă, greva continuă, fără alte proceduri”, a declarat Valentin Neagoe.

De asemenea, liderul sindical a mai spus că a primit promisiuni scrise de la reprezentanții Ministerului Mediului că li se vor rezolva cerințele, mai exact inechitățile salariale și că s-a format un grup de lucru pe această temă.

„Promisiuni au fost că o să se elimine aceste inechități, promisiuni scrise pentru că s-a întocmit un acord cu termene de realizare. Acum, când vorbim, suntem în această procedură de negociere. Și astăzi (joi, n.r.) o să ajung la minister ca să continuăm discuțiile. S-a format un grup de lucru, se lucrează și în continuare negociem, pentru că dacă nu se îndeplinesc anumite termene din acest acord, automat noi dăm drumul la grevă. Greva este suspendată temporar, poate pe o zi, pe două, cât durează aceste negocieri”, a mai spus Neagoe.

Oficiali ai Ministerului Mediului au arătat, miercuri, că protestele angajaților Gărzii Naționale de Mediu sunt legitime și s-au făcut demersuri pentru creșterea nivelului de salarizare, în condițiile în care salariul mediu net al angajaților din acest organism de control este de numai 1.500 de lei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.