În cadrul programului de lucrări care vizează întreţinerea infrastructurii rutiere a judeţului, Consiliul Judeţean Cluj a demarat pe drumul judeţean DJ 108C Gârbău – Aghireş – Leghia – DN1 executarea unor lucrări de întreţinere şi reparaţii care vizează un tronson în lungime totală de 22,45 kilometri, de la kilometrul 5+600 până la kilometrul 28+050.

Profitând de condiţiile meteorologice favorabile, pe acest drum judeţean se execută, în prezent, lucrări constând în burduşiri, frezare asfalt, plombări şi alte lucrări pregătitoare în vederea aşternerii de covor asfaltic pe mai multe sectoare de drum.

,,Principalul obiectiv pe care îl vizăm prin lucrările de îmbunătăţire a infrastructurii acestui drum judeţean este de a asigura o circulaţie optimă în zonă, cât mai fluidă şi sigură, permiţând în acest fel o legătură rapidă între drumurile naţionale DN1 şi DN1F, principalele căi de acces spre judeţele Bihor şi Sălaj”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.