Bărbat condamnat la 22 de ani de închisoare pentru uciderea concubinei sale

80

Curtea de Apel Ploieşti a condamnat definitiv la 22 de ani de închisoare un bărbat acuzat de uciderea concubinei sale şi de înjunghierea unuia dintre fiii acesteia în luna februarie a anului trecut, conform news.ro.

Bărbatul, Alexandru Ştefan Rusu, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de omor şi loviri sau alte violenţe, după ce în iarna anului trecut i-a înjunghiat pe concubina sa, în vârstă de 36 de ani şi pe unul dintre cei doi fii ai acesteia, în vârstă de 11 ani, care a sărit să-şi apere mama. În urma loviturilor primite femeia a murit, iar fiul acesteia a scăpat cu viaţă. Bărbatul a fost găsit vinovat pentru omor şi tentativă de omor.

Sentinţa dată de Curtea de Apel Ploieşti este definitivă şi majorează cu doi ani pedeapsa aplicată în faza de fond a dosarului de Tribunalul Prahova. În plus, fiecare dintre cei doi fii ai victimei trebuie să primească 50.000 de euro de la agresor.

Mobilul crimei a fost faptul că femeia şi două prietene ale acesteia au refuzat să întreţină relaţii sexuale cu bărbatul.

În momentul agresiunii, care a avut loc într-un apartament din Ploieşti, prietenele femeii au reuşit să fugă.