Romulus Corchis păşeşte cu precauţie, ţinut de braţ de către soţia lui, Mihaela, pe coridoarele I.M.L. Cluj. S-a externat abia vineri 15 aprilie de la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, după o bătaie soră cu moartea încasată – el şi angajatul său – de la rivalii lui pentru o păşune din localitatea clujeană Jucu de Sus. Şi, lucrul cel mai grav, susţine el cu tărie – ca de altfel şi angajatul său – că omul care i-a desfiinţat în bătaie şi a condus “ostilităţile” e un cunoscut luptător de MMA, Szentgyorgyi Iosif, al cărui tată a licitat şi a câştigat, pe când el se afla internat în spital, terenul închiriat lui în urmă cu 18 ani….

 

„O venit cu gând să ne bată”…

Cu glas stins, ţinându-se de perete ca să nu se prăbuşească din pricina ameţelilor, bărbatul în vârstă de 46 de ani povesteşte că în seara zilei de 5 aprilie se afla împreună cu angajatul său, Florin Şomlea  pe păşunea unde-şi paşte oile de circa 18 ani, de când aceasta i-a fost atribuită de către Consiliul local Jucu. “O venit la noi, pe păşunea închiriată de mine, unde-mi pasc cele 350 de oi, patru inşi, printre care Szentgyorgyi Iosif, cunoscut luptător în cuşcă, fiul celui cu care ne disputăm păşunea de o bună perioadă de timp. Ăsta a venit după ce l-a chemat taică-său să ne bată. Înainte am avut o ceartă cu bătrânul, iar el a plecat şi a sunat apoi la 112. După ce le-am spus poliţiştilor sosiţi la faţa locului că terenul e închiriat de noi, oamenii legii au plecat şi ei. Dar au venit cei patru, într-o maşină şi ne-o rupt cu bâtele de baseball”, explică Romulus Corchiş. Povesteşte mai departe că după ce-a încasat loviturile n-a mai ştiut nimic de el, şi la fel a fost şi-n cazul ciobanului său. Intervine în discuţie şi Mihaela, soţia victimei: “Ţin să menţionez că totul a pornit de la păşune. Luptătorul şi tatăl lui doresc cu orice preţ parcela noastră. Urma licitaţia în 11 aprilie şi eu cred că de-aia l-or bătut pe soţul ca să nu poată participa şi să câştige ei, cum de altfel s-a şi întâmplat. A câştigat pentru că, pe 11 aprilie, domnii din comisie m-au intimidat şi mi-au zis că n-am bani destui să licitez la păşune şi n-am nicio şansă în faţa tatălui luptătorului. De asemenea, mi-au spus că nu pot licita decât o singură dată şi-o să rămân şi fără parcelă şi fără păşune la oi, că ăsta are bani mulţi şi nu pot să mă pun cu el”. Reia bărbatul, tulburat, firul relatării întâmplării care l-a demolat, la modul fizic, în seara zilei de 5 aprilie: “Am ajuns la U.P.U. şi apoi la Neurochirurgie , unde mi-au reconstruit, într-o operaţie, craniul, în trei locuri după loviturile primite – iar colegul meu nu stă nici el mai bine”. Arată mai departe că pe când se afla pe patul de spital, la căpătâiul său – dar şi al colegului – au venit poliţiştii şi, dată fiind gravitatea faptelor, şi un medic legist.

 

Primar: “Scandalul vine de la banii Uniunii Europene”…

Şi, pentru a-i verifica veridicitatea spuselor sale, îmi întinde telefonul mobil ca să iau legătura cu Şomlea, cealaltă victimă a furiei celor patru. Acesta se inflamează imediat şi povesteşte, pe nerăsuflate: “Mie mi-au rupt mâna, de la cot şi m-or lovit în cap. Am avut numai din start, două luni recomandare să stau la pat, de la medici, iar în cap cinci copcii cusute – de la tăieturile lungi de 7-8 centimetri pe care le-am încasat şi eu de la cei patru, că au dat deodată în noi. Totul după ce a fost un scandal cu bătrânul, tatăl luptătorului în cuşcă şi poliţia a plecat de la faţa locului. Acum, cum mă refac puţin, vin şi eu la I.M.L. să fac plângere împotriva agresorilor, deşi poliţiştii de la Jucu mi-or spus că deja s-a autosesizat Parchetul în privinţa făptuitorilor”. După ce încheiem convorbirea cu Şomlea, un alt ghinion pentru Romulus Corchiş: la externare, medicul de la Neurochirurgie a uita să-i aplice ştampila rotundă, cea valabilă pentru a fi primit la consultul medicilor legişti. Din fericire, este prezent în instituţie chiar medicul legist care l-a consultat pe Romulus pe patul de spital şi-i dă sfaturi în privinţa a ceea ce are de făcut pe viitor, din punct de vedere medical. Prilej pentru el de a-i desface rana şi a se minuna din nou cum de omul a scăpat cu viaţă, ca prin urechile acului. Îl sunăm pe primarul comunei Jucu, Dorel Pojar, şi-l întrebăm ce ştie despre această tărăşenie petrecută pe „teritoriul” său. Răspunde acesta, cu promptitudine: „Scandalul a pornit de la păşune şi de la fondurile U.E, care se dau în funcţie de mărimea păşunii şi de numărul de oi pe care le are proprietarul. Eu nu sunt la curent cu problema, ci cei patru consilieri din comisia de licitaţii a păşunilor, dar ştiu că la această oră sunt trei contestaţii depuse – una de soţia lui Corchiş – iar comisia se va reuni curând ca să le analizeze. De asemenea, mai ştiu că unii spun că autorul n-ar fi luptătorul în cuşcă, ci alţii, iar Corchiş doar pune vina pe el, având disputa asta cu familia lui. Eu, ca primar, regret gestul fiindcă nu-i permis să iasă aşa ceva, pentru banii europeni, fiindcă respectivele acte ale terenurilor concesionate sunt depuse de către consilieri, la APIA. Eu le tot spun în sat – dar văd că în zadar! – că avem pe raza comunei 12.000 de oi şi numai aproximativ 700 de hectare de teren, insuficient teren pentru numărul enorm de oi – de unde şi problemele apărute”.

Soţia lui Romulus hotărâtă să meargă până în pânzele albe împotriva bătăuşilor

Consilierul local Sorin Bardoşi e de partea luptătorului

Sunăm şi la familia Szentgyorgyi, unde răspunde chiar tatăl luptătorului, implicat şi el în scandalul dinaintea bătăii, cel care a chemat poliţia la locul respectiv. Ne-o dă pe soţia lui, care – după ce-o informă cine suntem şi ce vrem – refuză să ne ofere numărul de telefon al fiului ei, spunând că poliţia e cea care se ocupă de caz şi nu are ce comenta incidentul respectiv. Apoi închide. Îl sunăm în continuare pe consilierul local Sorin Bardoşi, din cadrul comisiei de licitaţii pentru păşuni, care vine deîndată la Cluj ca să povestim despre situaţia iscată la nivelul comunei. Acesta se arată, din start, un partizan al luptătorului MMA şi clar, împotriva celor “rupţi” în bătaie pe păşunea din Jucu de Sus. Explică acesta: “Cei implicaţi în conflict erau certaţi de mult timp. Familia luptătorului declară ce băiatul lor era plecat în cantonament, aşa că n-a putut fi el agresorul. Iar părerea mea este că aceştia sunt nişte oameni extraordinar de cumsecade. Cât despre soţia domnului Corchiş, noi o vom da în judecată pentru că ne-a stricat imaginea – şi avem şi înregistrările video de la licitaţie, care confirmă ce vă relatez eu. Femeia a declarat public, în contestaţie, că n-am lăsat-o să liciteze, ceea ce este o mare minciună, pentru care va răspunde în faţa legii”.

Proprietarul de terenuri şi oi din Jucu, în sala de aşteptare a I.M.L. Cluj (1)

Punctul de vedere al I.P.J. Cluj

“Conform primelor informaţii, la data de 5 aprilie, a.c. în jurul orei 19.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla – Postul de Poliţie Comunal Jucu, au fost sesizaţi cu privire la un eveniment petrecut în zona denumită popular Budulău din Jucu de sus. În fapt, pe fondul unor neînţelegeri cu privire la limitele de păşune, doi bărbaţi între 46 şi 40 de ani ar fi fost agresaţi de alţi patru bărbaţi. În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.