D-na Eugenia a căpătat drept răsplată un pumn în cap pentru că a fost generoasă cu vecinul ei 

D-na Eugenia este o „mocancă” adevărată, în vârstă de 40 de ani, din satul Rogojelu, comuna Săcuieu. Aceasta păşeşte cu hotărâre pe coridoarele I.M.L. Cluj, având întipărit pe faţă sentimentul că dreptatea trebuie să triumfe şi în cazul ei. Se oferă să ne relateze întreaga tărăşenie prin care a trecut miercuri seară, în curtea unei vecine din sat: arată că pumnul pe care l-a primit de la un ins căruia i-a făcut numai bine este ultima umilinţă dintr-un lanţ care se întinde, deja, în timp, împotriva ei şi a familiei sale.

Femeia, cu o constituţie robustă şi totuşi armonioasă din punct de vedere fizic – semn că muncile grele nu i-au fost străine se deschide sufleteşte şi ne relatează păţania prin care a trecut în seara precedentă: “Mă aflam la vecina mea din Oradea, care şi-a cumpărat o cabană aici, la noi. Stătusem la poveşti acolo şi când am coborât treptele casei , în apropiere era dl. Marinel cu alte trei persoane, care chefuiau. Şi, ca să se dea mare, numa’ m-am trezit cu un pumn după ceafă, care m-a făcut să cobor, accelerat, şi celelalte trepte şi să mă trezesc în fund.”

Adaugă apoi că, spre marea sa ruşine, bărbatul – beat turtă – a început să râdă, mulţumit că a reuşit să pună la pământ o femeie.

„Totul, după ce cu ani în urmă familia mea i-a dat circa 60 de metri de teren ca să-şi facă drum până la casă, desigur, fără să-i cerem vreun ban în schimb. Am primit după aceea: injurii şi uite, acum şi o bătaie”, explică femeia.

Arată apoi că bătaia încasată de ea a fost încununarea unei stări conflictuale între familia sa şi a lui Marinel:

“Am o fetiţă de 11 ani şi omul ăsta o tot înjură şi de asemenea l-a lovit şi pe soţul meu cu o lopată şi cu pumnii, el şi soţia. I-au rupt hainele şi l-au umplut de vânătăi, dar el n-a mers să-i reclame pentru că sunt rudenii – soţul meu şi soţia lui sunt verişori primari. De ani de zile i-am tot ajutat: le-am dat calul ca să-şi aducă lemne, le-am spălat hainele când soţia lui era operată. Nici măcar un pic de diplomaţie şi eleganţă n-au avut faţă de noi, acum când au aflat că Primăria ne permite să le închidem până şi drumul, adică să le luăm suprafaţa aia de teren înapoi”.

Acestea fiind spuse, d-na Eugenia intră în cabinetul de consultaţii şi se întoarce cu un certificat în care îi sunt recomandate între 2 şi 3 zile de îngrijiri medicale.

 

4 COMENTARII

  1. Doamna Eugenia este o mincinoasa si o hoata nu stie decat sa inceapa conflicte si sa vorbeasca ce nu este adevarat ,probabil a vrut sa ia lenheria de pe domnul Marinel si domnul nu a vrut .
    Betiv este sotul ei care striga tot „curva „dupa ea in fiecare seara .
    Domnul Marinel nu are nevoie de cal ,a avut un cal si la vandut .are tractor camion 4×4 are mai multe masini nu are nevoie de „calul” lor .Doamna Eugenia are o constructie din care jumate este pe locul lui dnl Marinel .
    Drumul ,drumul la facut dnl Marinel cu familia lui fara sa ajute nici macar o ora dn Eugenia ,drumul trece prin curtea dnl Marinel si se opreste la dn Eugenia in curte deci dn Eugenia trece tot prin curtea Domnului . Tot incearca sa il inchida dar Doamna Eugenia nu poate iesi decat tot prin curtea dnl Marinel .
    De cate ori sunt plecati dnl Marinel si familia lui dn Eugenia intra in curte si fura tot ce este la indemana sunt martori la ce am spus aici .
    Dn Eugenia are 2 fete una este Botezata De dnl Marinel.
    Sotul dn Eugenia a intrat in curtea dnl Marinel a rupt un gard de lemn si ia dat un pumn dnl Marinel can a mers sa il intrebe de ce rupe gardul .de ce credeti ca nu a mers sotul dn Eugenia la politie ???pentru ca el a fost vinovatul !!Dn Eugenia este o mincinoasa ia furat dnl Marinel pana si puii de gaina care ii avea in curte .
    Domnul care a facut acest reportaj ar trebui sa investigheze mai bine si dupa sa scrie aici .

  2. Indiferent cine are dreptate, acest individ pe nume Marinel nu trebuia să o lovească pe biata femeie. Astfel de bestii nu ar trebui să existe e fata pământului.Caracter de 2 lei are Marinel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.