În plină lovitură de stat, ministrul de interne Cayo Bermudez s-a dus la bordel. S-a prăvălit în fotoliul din colţul întunecos al camerei şi, cu un whisky mare în faţă, a urmărit partida de sex a celor două femei pe care le chemase de la bar. Începură să se dezbrace una pe cealaltă, strecurâdu-şi degetele sub combinezon sau sutien. Dezmierdându-se, s-au încleştat sărutându-se cu foc, dar frecându-şi trupurile c-o savantă încetineală. Oglinzile din plafon şi de pe pereţi le arătau rulându-şi ciorapul de mătase sau aruncându-şi chilotul, după care s-au contopit într-o îmbrăţişare aproape disperată. Furia ministrului se topea, mâinile îi transpirau, o salivă amăruie îi umplea gura. Orbit, a mers oblu spre pat şi a încercat să despartă cele două trupuri care se răsculară împotriva lui, strivindu-l. A urmat vârtejul final, eliberator. Doar un moment de moleşeală şi-a îngăduit, după care s-a ridicat ameţit şi îngreţoşat. A plecat fără să mai privească în urmă. În zilele următoare a condus contraofensiva guvernului şi a repurtat o strălucită victorie numai prin jocuri de culise. Nu a apucat să se bucure de ea fiindcă a fost exilat pentru deplina liniştire a spiritelor.
Tânărul care, în anii ’80, citea pe nerăsuflate cărţile lui Vargas Llosa era atras în special de astfel de scene, şocante pentru lipsa sa de cultură sexuală, atent baricadată de un regim scorţos şi pudibund. Ca adult, deja trecut de faza mirărilor cu astfel de tentă, recitind cartea admiră bărbatul politic şi inedita terapie pentru care optează ca să-şi limpezescă mintea până şi în cele mai tensionate momente. În faţa abilităţii jocului pe muchie de cuţit şi a sfidării morţii prin persiflare, anatomia jocurilor erotice a trecut pe plan secund. Fără să-şi mai pună problema că şi în plan personal a refăcut traseul dintre extreme aflate mereu într-o nedezminţită simbioză : sexul şi războiul, banalul şi aventura, voierism şi implicare, viaţa şi moartea. Experimentarea lor nu poate fi nicicând epuizată în totalitate.
Mai nou bărbaţii au ajuns dependenţi de scenele live ale războiului din Irak. Dar tot mai mulţi prieteni îmi povestesc de înverşunarea cu care trebuie să-şi dispute telecomanda în faţa consoartelor înnebunite după Big Brother. Un voierism generalizat a cuprins naţiunea. Chiar şi părinţii se plâng că nu-şi mai pot determina oraslele să se deslipească de desenele animate de la televizor, formă de dependenţă necunoscută în copilăria generaţiilor mature.
Crezând că sunt în afara casei Big Brother, românii nu-şi mai dau seama că, de fapt, ei sunt cobai şi parte ai unui experiment la scară planetară. Din acest punct de vedere îi putem scrie Unchiului Sam şi pe adresa lui Big Brother, România.
Cât despre bordeluri, este foarte trist că Parlamentul amână reglementarea existenţei lor legale, cu toate actele în regulă. Că şi de aia se prostesc bărbaţii, cu ochii beliţi la televizor.
Alexandru LELE
