Bugetul pentru bolnavii de diabet ar putea crește

40

Casa Națională de Asigurări de Sănătate va propune creșterea cu 20% a bugetului alocat Programului Național de Diabet, a anunțat, marți, președintele interimar al CNAS, Răzvan Vulcănescu, în cadrul conferinței-dezbatere „Femeia, în contextul diabetului zaharat… Povești de viață”, organizată de Federația Asociațiilor Diabeticilor din România și Sănătatea Press Group.

„În premieră, pot să vă confirm faptul că avem în vedere o construcție bugetară pentru anul viitor la care ne-am adresat și Ministerului de Finanțe. (…) Vă anunț de o propunere a noastră de creștere de 20% pentru finanțarea acestui program”, a declarat președintele CNAS, citat de Agerpres.

El a afirmat că, prin creșterea finanțării, va fi asigurată medicația specifică, ar putea fi introduse molecule noi și va crește accesul pacienților la program.

„Ne dorim să creștem numărul testelor zilnice pentru adulți de la unu la două. Ne dorim să avem capacitatea să discutăm și despre acei senzori pentru măsurarea glicemiei la copii”, a informat reprezentantul CNAS.

Potrivit lui Vulcănescu, în România sunt circa un milion și jumătate de pacienți care suferă de diabet, iar peste 800.000 dintre aceștia sunt tratați prin programul național.

„În ultimii zece ani s-a dublat numărul de pacienți, dar, pe de altă parte, și finanțarea este una semnificativ mai mare decât cea de acum zece ani, ajungându-se la un miliard de lei în 2017”, a susținut el.

LĂSAȚI UN MESAJ