Cambodgia: Premierul avertizează cu privire la un război ca în Siria

112

Premierul cambodgian Hun Sen, aflat la putere de peste 30 de ani, a avertizat vineri tinerii din Cambodgia împotriva unui ‘război’ ca în Siria, cu câteva luni înainte de alegerile din iulie, în condiţiile în care nu există oponenţi faţă de omul forte al ţării, relatează AFP, conform agerpres.ro

‘Uitaţi-vă la Siria, poate oare această ţară să organizeze evenimente fericite atunci când este distrusă de război?’, a întrebat retoric Hun Sen în cadrul unei mari ceremonii la situl grandios din Angkor, simbol al apogeului imperiului khmerilor.

În discursurile sale evocând haosul semănat de khmerii roşii în anii 1970, Hun Sen a subliniat riscul unui război civil în cazul în care ar pleca de la putere, agitând cu regularitate nenorocirile sirienilor ca exemplu de evitat.

‘Trebuie să facem tot posibilul pentru a menţine pacea cu scopul de a asigura o dezvoltare robustă pentru ţara noastră şi pentru a nu intra într-un război civil ca în trecut’, a insistat el în faţa a mii de tineri din puternica mişcare de tineret a partidului aflat la putere, reuniţi la Angkor, cu ocazia sărbătorii de Songkran, Anul Nou local.

‘Eu îl susţin pe premierul Hun Sen… Ne este frică de un război civil, nu ne dorim ca aceasta să se întâmple din nou în ţara noastră’, explică Pon Thon, membru al mişcării de tineret CPP.

Principalul partid de opoziţie, CNRP, a fost dizolvat în noiembrie 2017, după o lungă serie de atacuri orchestrate de Hun Sen împotriva singurului său adversar credibil înainte de alegerile din iulie.

Bucurându-se de popularitate mai ales în rândul electoratului tânăr, CNRP a înregistrat un scor remarcabil de peste 40% la alegerile legislative din 2013. Liderul CNRP a fost încarcerat, iar majoritatea oponenţilor au luat calea exilului.

În urma genocidului din Cambodgia, comis între 1975 şi 1979, au fost executaţi aproximativ 1,7 milioane de oameni, adică 25% din populaţia ţării, potrivit datelor oficiale.

Loading...