Scandalul dintre Gigi Becali şi ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, poate avea un deznodământ favorabil pentru patronul FC Steaua. Acesta poate scăpa de o problemă penală mai veche, dacă acceptă propunerea pe care Gabi Oprea se pare că i-o va face.
Ministrul Apărării pare hotărât să evacueze clubul patronat de Gigi Becali din Ghencea. Multă lume se întreabă ce va face însă instituţia condusă de Oprea cu baza sportivă, aceasta riscând să ajungă în paragină în cazul în care nu este folosită. Totuşi, potrivit ultimului zvon care circulă printre oamenii de fotbal, Gabi Oprea are un plan foarte bine pus la punct. Astfel, el este decis ca, cu ajutorul unor oameni de afaceri, să construiască o nouă echipă care va juca pe stadionul din Ghencea. Interesant este că aceasta va fi cea mai titrată echipă din România.
Asta întrucât ministrul îi va propune lui Becali un troc greu de refuzat. Omul de afaceri din Pipera va scăpa de dosarul aflat la DNA în care procurorii cercetează modul în care a intrat în posesia Stelei. În schimb, trebuie să cedeze palmaresul Stelei, până în momentul în care a preluat-o. Practic, Gigi Becali va trebui sa aleagă dacă rămâne cu dosarul la DNA sau dacă va ceda trofeele cucerite de Steaua până în 2003, anul în care a devenit patron.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.