CITR lichidează un cont de 15 milioane de lei cu ”ajutorul” DNA

790

Casa de Insolvenţă Transilvania se ocupă de un dosar extrem de interesant în care patronii firmelor şi-au cerut insolvenţa după ce o anchetă a DNA Cluj a fost deschisă în privinţa lor. Este vorba de firmele AFI Invest, Consinit şi GSV Trans, din Sălaj, şi de Diana Adela Ciupe şi Bogdan Pinte. Iniţial, instanţa de fond i-a condamnat la pedepse cu suspendare, însă Curtea de Apel Cluj i-a achitat. Cu toate acestea, procedura de faliment merge în continuare, următorul termen fiind stabilit în luna septembrie.


În toamna anului 2015, trei societăţi comerciale au depus cereri de intrare în faliment, instanţa conexându-le într-un singur dosar pentru că firmele au legături între ele. În privinţa firmelor Consinit  SRL şi GSV Trans, acţionariatul majoritar este deţinut de Pinte Florina – Maria. Apoi, între patronii Consinit şi AFI Invest există relaţii de rudenie, proprietarul firmei AFI Invest, Crecan Sonia Natalia este sora lui Pinte Florina Maria. De asemenea, între GSV TRANS SRL şi AFI INVEST SRL, Crecan Sonia Natalia deţinând şi o parte din acţiunile GSV TRANS SRL. Mai mult, între cele trei firme există o situaţie de creditare reciprocă, în principal pentru creditele contractate de firma Consinit. Înainte de a formula cererile de intrare în faliment, AFI Invest avea datorii pe termen scurt în valoare de 10.585.358 de lei şi pe termen lung de 446.205 de lei, firma Consinit avea datorii pe termen scurt de 20.848.026 de lei şi pe termen lung de 186.509 de lei, iar GSV TRANS acumulase datorii pe termen scurt de 1.125.882 de lei.

În acest proces, miza o reprezintă falimentul firmei Consinit, care în perioada 2000 – 2014 a avut cifre de afaceri impresionante, mergând doar pe profit. Spre exemplu, înainte de a intra în faliment, valoarea stocurilor era de 15.756.842 de lei, aceasta fiind suma de care Casa de Insolvenţă Transilvania trebuind să se ocupe.

Pentru dosarul de faliment, CITR se ocupă în tandem cu Insolv 2007 pentru o remuneraţie de 3.000 de lei/lună şi 5% din contul de lichidare.



Citeste si :

Declinul procurorului Mircea Hrudei de la DIICOT Cluj


După un contract de 700 de milioane, procurorii DNA şi executorii judecătoreşti au sărit pe Consinit

Interesant este la falimentul acestor trei firme faptul că în perioada în care societatea Consinit a câştigat, în cadrul unui consorţiu (grupul spaniol Corsan-Corviam Construccion şi Road Consulting & Design şi Via Design), un contract de 700 de milioane de lei de la CNADNR pentru lucrările unui tronson de 60 de km din Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Borş) executorul Romeo Ciumărnean a pus poprire pe mai multe bunuri ale firmei Consinit pentru a le vinde. Această executare silită a venit ca urmare a unei împuterniciri făcute de BRD în baza unui credit acordat firmei. Astfel, BRD a preluat un teren intravilan situat în Zalău în suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, pe care sunt situate centrala betonată, o staţie, un laborator şi o hală a firmei. Pentru a opri executarea, Consinit a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă a firmei.

În aceeaşi perioadă de timp au intervenit şi procurorii DNA Cluj cu un dosar pentru o faptă săvârşită în anul 2011.

”La data de 04 martie 2011, în cadrul proiectului „Achiziţii de utilaje în loc. Panic, jud. Sălaj”, inculpata S.C. Consinit S.R.L., prin administratorul său de fapt, inculpatul Pinte Bogdan, în scopul obţinerii pe nedrept a sumei 671.454,40 lei reprezentând fonduri europene (contribuţia Uniunii Europene din ajutorul public nerambursabil de 839.318 lei, încasat la 30.03.2012 de beneficiar), de către inculpata S.C. Grami Finca S.R.L., a dispus, printr-un ordin de plată, virarea sumei de 700.000 lei în contul acesteia din urmă.

De menţionat este faptul că firma beneficiară a fondurilor era în realitate un „satelit” al inculpatei S.C. Consinit S.R.L, fiind înfiinţată exclusiv pentru achiziţia unor utilaje de construcţii necesare în activitatea derulată de aceasta din urmă.

Acest transfer nu avea la bază nicio operaţiune comercială reală între cele două societăţi comerciale.

Ulterior, în urma a două operaţiuni de cont, această sumă de bani a fost transferată de către inculpata Ciupe Adela Diana din nou în contul inculpatei S.C. Consinit S.R.L..

Scopul acestui mecanism bancar a fost atât acela de a se obţine documentul doveditor al „existenţei sursei de finanţare” din partea beneficiarului proiectului, cât şi al realizării propriilor interese în calitate de beneficiar „de facto” al utilajelor ce urmau să fie achiziţionate. În cauză, între procurorii anticorupţie şi inculpatul Pinte Bogdan, s-a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În perioada 15 iulie 2010 – 13 aprilie 2011, inculpata Ilieş Ancuţa Maria în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. Ancu Finca S.R.L., în scopul obţinerii pe nedrept a sumei de 699.283,20 lei din bugetul general al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Achiziţii utilaje de foraj în localitatea Panic, jud. Sălaj”, a depus la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit mai multe documente false sau care evidenţiau situaţii nereale ce au stat la baza întocmirii memoriului justificativ şi a bugetului proiectului. Mai mult, pentru a face dovada sursei de finanţare, inculpata a depus, prin împuternicit (inculpata Ciupe Adela Diana), la aceeaşi instituţie, un extras de cont din data de 04.03.2011, din care rezultă că soldul final al contului curent al firmei S.C. Ancu Finca S.R.L. este de 699.887,29 lei. În realitate, suma de bani care a fost virată la aceeaşi dată din contul S.C. Grami Finca S.R.L, fără a avea la bază o operaţiune comercială reală între cele două societăţi comerciale, a rămas în contul S.C. Ancu Finca S.R.L. câteva minute, exclusiv pentru a se obţine documentul doveditor al „existenţei sursei de finanţare” din partea beneficiarului proiectului.

Ulterior, banii respectivi au fost transferaţi în aceleaşi împrejurări în contul inculpatei S.C. Grami Finca S.R.L.  Cofinanţarea din bugetul Uniunii Europene nu a mai fost obţinută din cauza faptului că inculpata S.C. Ancu Finca S.R.L. a depăşit termenul de depunere a dosarelor de achiziţii şi termenul final de realizare a investiţiei şi implementare a proiectului, fără să reuşească finalizarea procedurilor de achiziţie a utilajului special.

În cauză, între procurorii anticorupţie şi inculpaţii Ciupe Adela Diana, Ilieş Ancuţa Maria, S.C. Grami Finca S.R.L. şi SC Ancu Finca SRL au fost încheiate acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.”

 

Condamnaţii achitaţi

În primă instanţă, cei implicaţi au fost condamnaţi la pedepse minore, de aproximativ doi ani, care au fost date cu suspendare.

Însă Curtea de Apel Cluj, în pofida acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei obţinute de procurorii DNA Cluj i-a achitat pe condamnaţi!

Judecătoarele  Adina Lupea şi Ancuţa Pura, care au prezidat procesul, au emis următoarea soluţie. ”Admite apelul declarat de inculpata S.C. Consinit S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 108/8 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Sălaj, pe care o desfiinţează în parte, cu excepţia dispoziţiei de schimbare a încadrării juridice şi, rejudecând: În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 lit. b teza a II-a Cod procedură penală achită inculpata S.C. Consinit S.R.L. Zalău, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzuta de art.48 Cod penal, raportat la art. 18/1 alin 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă M.A. şi D.R. – A.F.I.R. În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de D.N.A. – S.T. Cluj împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat pentru derularea procedurii în primă instanţă şi în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă.”, arată soluţia Curţii de Apel Cluj.

Soluţia desfiinţată de curtea de apel Cluj punea firma Consinit la plata unei amenzi de 60.000 de lei, interzicerea participării la procedurile de achiziţii publice pe o durată de 1 an şi plata unei despăgubiri de 839.319 de lei către MADR – AFIR .


Cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei s-a reuşit achitarea

Potrivit unor surse judiciare, firma Consinit ar fi fost achitată deoarece administratorul de la data respectivă, Bogdan Pinte, a fost trimis în judecată de DNA sub calitatea de ”administrator de fapt”. El şi o parte dintre persoanele implicate, Adela Ciupe şi reprezentanţii SC Grami Finca SRL, au recunoscut săvârşirea infracţiunilor şi au încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA Cluj, astfel că societatea a fost trimisă singură în judecată. Mai mult, persoanele implicate au spus că virarea sumei de bani a fost de fapt un împrumut personal acordat de Pinte către Adela Ciupe.

LĂSAȚI UN MESAJ