Petru O., un bărbat de 51 de ani din Cluj-Napoca tocmai ieșea vineri dimineață, în jurul orei 7.00, din locuința sa din cartierul Gruia când, la un moment dat, a zărit patru inși mascați ce agresau în plină stradă o femeie. Fără să stea prea mult pe gânduri acesta a intervenit, salvând-o, însă gestul său i-a întors din drum pe agresori, care i-au administrat o bătaie cruntă, trimițându-l pe bărbat direct la U.P.U.

 

Bărbatul povestește, cu oarecare autoironie că gestul său de erou l-a costat fisura nasului și mai multe lovituri serioase încasate la nivelul picioarelor, totul pentru o persoană pe care nici n-o cunoaște și care a dispărut la câteva fracțiuni de secundă după ce a salvat-o. Șade pe un scaun aflat în fața cabinetului de consultații al I.M.L. Cluj, cu o cârjă lângă el și însoțit de două rudenii care încearcă în permanență să-i țină ridicat moralul. Explică mai departe  acesta: „Culmea, nici n-am știut dacă  femeia ce zăcea la pământ, bătută sau jefuită de către cei patru inși mascați cu fulare este tânără sau în vârstă – dar bănuiesc, după țipetele sale teribil de ascuțite că era una tânără. Eu, fără să mă gândesc de două ori am sărit s-o apăr, iar în momentul când m-au văzut tinerii că vin au lăsat-o și au dat să fugă pe lângă mine. Atunci, dintr-un reflex i-am pus piedică unuia dintre ei, fapt ce i-a determinat pe ceilalți trei să se întoarcă și – drept pedeapsă – să mă bumbăcească serios. Momentul acesta a fost favorabil și pentru femeie, care a dispărut într-o clipită, ca și cum ar fi intrat în pământ – dar și pentru cei patru bărbați care au fugit apoi pe o străduță laterală, în timp ce eu mă aflam, cu sângele șiroind din nas pe caldarâm”. Bărbatul mai arată că, la scurt timp de la eveniment,  a sosit la fața locului poliția și o ambulanță care l-a transportat de urgență la U.P.U., unde medicii i-au acordat primul ajutor și l-au suspus unor examinări complexe cu ajutorul aparaturii. „Din câte am aflat între timp de la poliție, făptașii nu au fost încă prinși, dar aceasta are deja un cerc de suspecți, așa că sper ca foarte curând agresorii să fie identificați și prinși. Cât despre femeie, nici la ora aceasta nu știu pe cine am salvat și dacă gestul meu a meritat întrucâtva”, adaugă bărbatul, zâmbind cu amărăciune, după care intră, șchiopătând, în cabinetul de consultații.

„La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 07:15, un bărbat a sesizat prin 112 faptul că a fost victima unei agresiuni. În fapt, acesta ar fi intervenit în apărarea unei tinere, moment în care ar fi fost agresat, fiind transportat la U.P.U. 1 Cluj-Napoca pentru acordarea îngrijirilor medicale. În cauză se continuă cercetarile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevazută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

 

Sorin Grecu

2 COMENTARII

  1. Aceasta femeie ar face bine sa depuna o plangere la politie si macar sa ii multumeasca domnului ce a sarit in apararea ei, macar din respect si pentru alte femei ce pot pica victime in viitor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.