La data de 24.05.2017, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul R.M.P., persoană fără calitate specială, şi a propus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită .

Totodată, prin acord s-au stabilit următoarele: condamnatul va urma un program de reintegrare socială, va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile şi va plăti 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În fapt, din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut că, în data de 15.11.2016, inculpatul R.M.P. a oferit o sumă de bani ( cuantumul unui salariu) unui agent de poliţie din cadrul I.P.J. Cluj – Secţia 9 Poliţie Rurală Turda, pentru ca acesta să îi restituie permisul de conducere reţinut, precum şi să renunţe la continuarea efectuării actelor de urmărire penală într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art. 334 alin 1 Cod Penal de către numitul R.V.Z.S.

În cauză, la data de 14.11.2016, a fost depus la Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj un denunţ care a făcut obiectul dosarului penal 937/P/2016 înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dosarul a fost instrumentat cu ajutorul ofiţerilor D.G.A. – S.J.A. Cluj, care au avut ordonanţe de delegare în acest sens.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.