Polițiștii din Aiud l-au reținut pe un tânăr din Florești, județul Cluj, condamnat de Judecătoria Aiud la înșelăciune, complicitate la înșelăciune și fals.

La data de 19.05.2016, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliție Municipiului Aiud, deținând date referitoare la prezența, pe raza municipiului Cluj Napoca, a unui posesor de mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Aiud, s-au deplasat în acest municipiu unde l-au identificat și reținut pe V.C.D., de 37 de ani, din comuna Florești, județul Cluj.

Pe numele bărbatului, la data de 13.05.2016, Judecătoria Aiud a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii privative de libertate, fiind condamnat la executarea a 3 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune.

Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.