Clujean, trimis în judecată de DNA pentru dare de mită după ce a oferit unui procuror suma de 20.000 euro

399

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 iunie 2017, a inculpatului
TOMOIAGĂ GHEORGHE, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În cursul lunii iunie 2017, inculpatul Tomoiagă Gheorghe a oferit, printr-un intermediar, unui procuror suma de 20.000 euro, pentru ca acesta din urmă să îndeplinească atribuțiile de serviciu specifice funcției contrar prevederilor legale, în scopul favorizării unei persoane (fratele inculpatului) cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul silvic.
În același context, la data de 26 iunie 2017, inculpatul a remis efectiv magistratului suma de 3.000 de euro și a promis că, în cursul serii, îi va mai înmâna încă 2.000 – 3.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului Tomoiagă Gheorghe i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 27 iunie 2017 Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ