Clujenii pot folosi parkingul Negoiu. Cât costă un abonament

183

După ani de așteptare, Parkingul Negoiu, din cartierul Mănăștur, a fost dat spre folosința clujenilor.

Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc miercuri, la un post local de radio.

„De marți a fost deschis parkingul: cei care au avut garaje înainte în zona respectivă au putut deja să intre. De joi se eliberează abonamente pentru alte persoane interesate, în limita capacității de 375 de locuri”, a spus edilul.

Lucrările la parcarea supraetajată au fost finalizate în noiembrie 2017, însă reprezentanții ISU Cluj au constatat o serie de neconformități, motiv pentru care nu a primit aviz, iar constructorul a fost nevoit să îndeplinească criteriile cerute de ISU. Șase luni mai târziu, parkingul a fost deschis.

„Parkingul de pe aleea Negoiu a fost autorizat, îndeplinind cerinţele de securitate la incendiu”, a confirmat miercuri maiorul Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Costul unui abonament este de 110 lei/an pentru persoanele fizice și 840 lei/an pentru firme.

Parkingul are un regim de înălțime de D+P+5E și capacitatea de 375 de locuri.