CNAIR plăteşte lucrări de 2,5 milioane euro pentru Autostrada Transilvania

119

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere decontează facturi pentru un lot din autostrada Transilvania.

Construcţia autostrăzii Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Borş continuă între Târgu Mureş şi Câmpia Turzii. Trei loturi, în lungime de aproximativ 37 km ar putea fi finalizate anul viitor. Pe o porţiune de aproximativ 18 km, repectiv secţiunea 2A, Ogra-Câmpia Turzii LOT 2: Iernut-Cheţani lucrează muncitorii asocierii AstaldipA – Max Boegl Romania SRL -Astalrom S.A. – Consitrans SRL. Conform Registului operaţional al CNAIR, constructorii lotului de autostradă Iernut-Cheţani a depus o factură pentru lucrări în valoare de circa 11,554 milioane lei.

În prezent, din datele CNAIR, lucrările pentru secţiunea 2A de autostradă, Ogra-Câmpia Turzii LOT 2: Iernut-Cheţani, sunt întârziate din cauza obţinerii cu întârziere a acordului de mediu, necesar obţinerii autorizaţiei de construire. Mai mult, CNAIR are nevoie de exproprieri suplimentare şi utorizarea lucrărilor de utilităţi pentru acest tronson de autostradă.