Contabila Primăriei Apahida a fost condamnată penal la șapte luni de închisoare cu suspendare. Dana Aștilean spune că va ataca sentința pentru că n-a omorât pe nimeni, ci doar a falsificat o hotărâre de consiliu local prin care au fost plătite  59 de persoane care au supravegheat votul din 2012. Primarul comunei, Grigore Fati, declară la rândul său că va aștepta o decizie definitivă și irevocabilă pentru a lua măsuri în cazul contabilei condamnate pentru fals. Și soțul contabilei, Teodor Aștilean, este  condamnat penal și sancționat cu amendă tot pentru fals, în alt dosar.

 

 

Contabila Primăriei Apahida, Dana Aștilean, a fost condamnată penal pentru că a falsificat o hotărâre de consiliu local al Primăriei Apahida. Potrivit soluției pe scurt a instanței, Aștilean a recunoscut falsul motiv pentru care pedeapsa a fost suspendată pe o perioadă de încercare de doi ani. ”Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei privind pe inculpata Aștilean Dana Mihaela. Condamnă pe inculpata Aștilean Dana Mihaela la pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 7 luni. Obligă inculpata la plata sumei de 160 de lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în soluție.

Practic, Dana Aștilean a fost condamnată pentru că a falsificat o hotărâre de consiliu local prin care u fost plătite 59 de apahideni care au supravegheat votul  din 2012. În mod normal, plata lor ar fi trebuit să se facă printr-o rectificare bugetară, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

”Voi face apel și-o să vedem ce facem! Eu, practic, am făcut un bine, dar așa este în România.Am plătit 59 de oameni care au supravegheat alegerile și pentru care nu s-a făcut rectificare bugetară. Voi face apel! Soțul meu a fost amendat pentru ce a făcut și asta ar trebui să fie de ajuns”, a spus Aștilean.

 

Soțul, amendat penal  tot pentru fals

Potrivit sentinței, ”constată că potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/6 mai 2014, pronunțată de Curtea Constituțională a României, legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză, este noul Cod Penal, sens în care menține încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, prin care au fost trimiși în judecată inculpații. Condamnă pe inculpatul Aștilean Teodor pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. faptă prev. și ped. de art. 323 din Codul Penal, privind diploma de bacalaureat seria U nr. 238056 care atestă în mod nereal că a absolvit Grupul Școlar Gheorghe Asachi din Iași, cu art. 396 pct. 10 Cpp, art. 5 Codul Penal. la o pedeapsă de 180 zile amendă, stabilind cuantumul unei zile amendă la suma de 20 lei, rezultând pedeapsa de: – 3600 lei amendă penală. Condamnă pe inculpatul Aștilean Teodor pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Fapta prev. și ped. de art. 323 din Codul Penal, privind diploma de licență seria M nr. 320117 care atestă în mod nereal că este licențiat al Universității Stefan cel Mare din Suceava, la o pedeapsă de 180 zile amendă, stabilind cuantumul unei zile amendă la suma de 20 lei, rezultând pedeapsa de: – 3600 lei amendă penală. În baza art. 38 si art. 39 alin. 1 lit. C C.penal, în urma aplicării regulilor concursului de infracțiuni, inculpatului i se v-a aplica pedeapsa de: – 4800 lei amendă penală”, arată soluția.

Aștilean a făcut apel la Curtea de Apel Cluj, iar cererea i-a fost aprobată. În urma apelului,  amenda i-a fost redusă la 3.600 de lei.

 

La Apahida, contabilitatea se ține… bine

Gazeta de Cluj a mai scris că în Primăria  Apahida persoana care exercită controlul financiar preventiv este Dana Aștilean care, contrar prevederilor mai sus menționate, este direct implicată în operațiunile supuse vizei CFP( control financiar preventiv). Mai mult decât atât, Aștilean este implicată efectiv și în activitatea de achiziții directe, marea majoritate a achizițiilor efectuate direct de la furnizorii mai sus menționați sunt efectuate direct de ea, și gestionează efectiv bunurile cumpărate, consumabilele și furniturile de birou, care sunt depozitate chiar în biroul ei. În absența referatelor de necesitate aprobate de către conducătorul instituției și în condițiile în care Dana Aștilean face achiziții de bunuri și produse direct, (fiindu-i înscris numele ca delegat pe facturile de achiziție), și semnează ordinele de plată și ordonanțările – acordând viza CFP- putem spune că nu există la Primărie  niciun control intern.

Pentru achitarea indemnizațiilor cuvenite președinților și membrilor secțiilor de votare implicați în alegerile locale din 2012, întrucât nu avea sume prevăzute în buget printr-o rectificare bugetară, așa cum prevede legea, în data de 31.05.2012 Dana Aștilean depune la Trezoreria Cluj Napoca  Hotărâre a de Consiliu Local nr 4 prin care s-ar fi aprobat rectificarea bugetară necesară pentru asigurarea acestor indemnizații. Această HCL este inexistentă în fapt, HCL nr 4 fiind adoptată la o cu totul altă dată și având  un cu totul alt obiect.


 

Grigore Fati

Primarul Fati așteaptă decizia definitivă

Primarul comunei Apahida  declara că așteaptă o decizie irevocabilă și definitivă în privința contabilei. ”În anul 2012, Dana Aștilean a falsificat o hotărâre de consiliu local al Primăriei Apahida care nu a produs prejudicii și a fost legată de buget, pentru plata oamenilor din secțiile de votare. Eu am sesizat poliția în legătură cu acest caz”, a declarat Grigore Fati.

 

Serviete din piele si cești pentru directoare economică a Primăriei Apahida

Conform raportului, directorul economic al primăriei apahidene, Dana Aștilean, a cumpărat un serviciu de cafea, ceai și capucino de la Porcelain Manufactures în valoare de 2.471 de lei. Achiziția respectivă a fost făcută fără nici un referat de necesitate, nu este repartizată vreunui serviciu. Tot Aștilean a semnat pentru cumpărarea unor furnituri de birou în valoare de 62.274 de lei. De asemenea, ”în perioada 2010-2011 se achiziționează furnituri de birou și de la Asociația Handicapaților Fizic Satu Mare, în valoare de 36.542 de lei, fără a fi întocmite referate de necesitate, fără ca produsele să fie recepționate. Printre produsele achiziționate se numără și 4 serviete din piele, pe facturi fiind înscrisă persoana pentru care se fac aceste achiziții, respectiv: David, Ioana, Aștilean, Simona Pop. aceste bunuri nu figurează în inventarul personal al salariaților”. Am dorit să o întrebăm despre acest audit, dar când a aflat motivele pentru care a fost contactată de  Gazeta de Cluj, Dana Aștilean a declarat că nu dorește să fie deranjată și a închis telefonul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.