Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) transmite că anumite instituții de învățământ superior din România vor sa crească taxele de școlarizare pentru a acoperi creșterile salariale, menționând că unele au concretizat aceste intenții, informează cotidianul.ro.

„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se arată extrem de îngrijorată de intenția anumitor instituții de învățământ superior de stat din România de a crește taxele de școlarizare. Un număr mic dintre acestea chiar au concretizat aceste intenții, fapt ce va fi suportat de studenții acestora la începutul primului semestru din viitorul an universitar. Începând cu 1 martie 2018, salariul brut pentru angajații din domeniul educației au crescut cu 20%, iar anumite universități consideră că sumele de bani necesare în urma creșterii trebuie acoperite din buzunarele studenților”, potrivit ANOSR.

Referitor la creșterile salariale din învățământ, studenții spun că acestea nu au fost corelate cu indicatori de performanță. „Practic, profesorilor li s-a dublat salariul fără a fi cerut nimic în plus din partea acestora”, spun studenții.

„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită instituțiilor de învățământ superior de stat să nu împovăreze financiar studenții pentru a acoperi creșterile salariale ale profesorilor, ci să participe în mod activ la dezvoltarea unui model educațional bazat pe performanță. Totodată, reiterăm solicitările către Ministerul Educației Naționale, către Guvernul României și către actorii politici să contribuie la asigurarea unei finanțări adecvate pentru sistemul educațional, direcționând cel puțin 6% din PIB către acest domeniu”, transmite Alianța Studenților într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.