De ce a început Statul Islamic să își execute propriii teroriști

260

Nouă lideri din cadrul organizației teroriste Stat Islamic, printre care și un cetățean britanic, au fost executați de militanții furioși ai grupării. Înfrângerea jihadiștilor de către forțele armate irakiene, care au eliberat orașul Mosul, ultima fortăreață a luptătorilor ISIS, a însemnat o lovitură dură. Iar liderii din zonă ai grupării au suferit consecințele.

Cei nouă capi ai grupării au fost executați în Tal Afar, la 60 de kilometri de Mosul. Aceștia proveneau din Marea Britanie, Turcia, Rusia sau Siria și este încă neclar modul în care au fost uciși. Pedepsirea acestora pentru înfrângerea suferită de ISIS în Mosul indică o ruptură în cadrul organizației jihadiste.

ISIS încă mai controlează porțiuni restrânse din centrul vechi al orașului Mosul și au recurs la măsuri extreme pentru a nu fi atacați de forțele irakiene. Unii dintre ei s-au legat cu lanțuri de civili sau au plantat bombe în fața caselor acestora, astfel încât cetățenii nevinovați să nu părăsească zona. Forțele armate sunt astfel nevoite să înainteze încet printre străduțele înguste și nu pot folosi explozibili.

Ofensiva asupra Mosulului, sprijinită de SUA, intrată în prezent în a opta lună, a durat mai mult timp decât planificat, pentru că militanţii sunt amestecaţi printre civili.

“Forţele comune au început eliberarea districtelor rămase”, se arată într-un comunicat al armatei irakiene.

Eliberarea integrală a oraşului ar marca, practic, sfârşitul jumătăţii irakiene a “Califatului” declarat în urmă cu aproape trei ani de liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi. Lui ISIS îi rămân, însă, teritoriile cucerite din Siria.

Armata a mai anunţat şi moartea a doi colonei irakieni în timpul luptelor de sâmbăătă.

Civilii prinşi în spatele liniilor ISIS, se confruntă în prezent cu o situaţie disperată, neavând mâncare, apă sau acces la spitale, scrie digi24.ro.

Forţele irakiene au lansat vineri fluturaşi prin care le cereau civililor să fugă, dar organizaţii umanitare au spus că oamenii se tem că vor fi ucişi dacă încearcă să fugă.

LĂSAȚI UN MESAJ