Decizie luată de șeful securităţii de la Facebook

58

Şeful securităţii de la Facebook, Alex Stamos, a declarat că va părăsi compania la sfârşitul lunii. Anunţul a fost făcut după ce Facebook a descoperit persoane ce continuă să folosească platforma de socializare pentru a manipula discuţiile politice şi pentru a influenţa rezultatele alegerilor parlamentare din Statelor Unite.

Alex Stamos nu va fi înlocuit după plecare, ceea ce înseamnă că nimeni nu va ocupa funcţia de “ofiţer şef de securitate” la Facebook. Utilizatorii sunt curioşi cum vor gestiona problemele majore de securitate cei de la Facebook, mai ales în privinţa conturilor false ce se folosesc pentru manipularea temelor politice, precum cele din scandalul Cambridge Analytica, potrivit mediafax.ro.

Facebook a desfinţat departamentul de securitate, iar cei care vor gestiona problemele existente vor fi inginerii de securitate, analiştii, investigatorii, precum şi alţi specialişti. Facebook va „evalua ce fel de structură ar fi cea mai potrivită” pentru a proteja utilizatorii, a preciazat Alex Stamos.

Plecarea lui Stamos pare a fi o pierdere grea pentru companie, acesta fiind cunoscut ca fiind unul dintre puţinii CEO de la Facebook care anunţa public informaţii sensibile.  Potrivit Reuters, Stamos a fost numit director în domeniul de securitate al Facebook în 2015. Anterior, acesta a lucrat pentru Yahoo, de unde şi-a dat demisia după ce a descoperit că firma a realizat un sistem de scanare a e-mail-urilor Guvernului.

Stamos a anunţat că se va axa, după plecarea de la Facebook, pe probleme de cercetare la Universitatea Stanford, unde va conduce departamentul privind probleme de securitate . Plecarea lui Stamos s-ar fi decis anul trecut, conform New York Times, dar Facebook i-a cerut să rămână până în luna august.

Serviciile secrete americane au avertizat că Rusia intenţionează să influenţeze şi scrutinul parlamentar parţial programat în noiembrie 2018. O firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept „război psihologic”.