Angajaţii de pe Chicago O’Hare International Airport au avut parte de o mare surpriză când au descoperit, în cala de bagaje a unui avion al companiei Piedmont Airlines care venea dintr-un oraş aflat la 820 de kilometri distanţă, Kansas City, un bărbat.

Tânărul în vârstă de 23 de ani este un angajat al companiei aeriene (subsidiară a American Airlines) care a adormit în cala avionului Boeing 737-800 după ce a încărcat bagajele, potrivit USA Today. Aparent, bărbatul a lucrat singur, deoarece nimeni nu şi-a dat seama că a rămas acolo.

La Chicago, bărbatul a fost preluat de poliţie şi i s-a propus să primească îngrijiri medicale, pe care le-a refuzat. Tânărul a declarat că a adormit în cală deoarece cu o zi înainte a consumat mai mult alcool decât trebuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.