Din Costa Rica, Elena Udrea a „produs” 670.000 euro în România

348

560.000 de euro şi 527.000 de lei sunt sumele care au intrat sau care urmează să intre în posesia Elenei Udrea, refugiată în Costa Rica şi condamnată definitiv la şase ani de închisoare, cu executare, în dosarul “Gala Bute”, scrie jurnalul.ro.

 Banii provin, în mică parte, din recuperarea unor credite acordate companiei de transport de mărfuri pe calea ferată, Tim Rail Cargo, în care fostul politician a intrat după divorţul de Dorin Cocoş, şi, în cea mai mare parte, din cesiunea acţiunilor la această companie către fostul şef al Regionalei CFR Timişoara, Ioan Valeriu Trică, unul dintre apropiaţii fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Popoviciu. AGA a Tim Rail Cargo a aprobat efectuarea acestor plăţi către Elena Udrea înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să pronune hotărârea definitivă de condamnare, iar banii urmau, potrivit documentelor oficiale, să intre în conturile acesteia până la data de 30 iunie. Elena Udrea a fost reprezentată la şedinţa în care s-au adoptat aceste hotărâri de către afaceristul Villy Sorinel Oprea, al cărui nume apare în dezvăluirile cunoscute sub denumirea de “Panama Papers”.

Spectaculoasa manevră prin care Elena Udrea a reuşit să-şi pună la adăpost aproximativ 677.000 de euro a fost demarată în data de 17 aprilie 2018, când a avut loc ultima şedinţă a Adunării Generale a Asociaţilor SC Tim Rail Cargo SRL Timiş. Atunci, Oana Popoviciu, soţia fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Popoviciu, deţinătoare a 25% din acţiuni, împreună cu Vasile Flavius Ranga, Ioan Valeriu Trică şi Elena Udrea (prin reprezentant) au decis să-i plătească fostei “blonde de la Cotroceni” creditele pe care aceasta le-a acordat companiei.

Astfel, societatea s-a obligat, cu această ocazie, ca, până la data de 17 aprilie 2018, să restituie sumele datorate asociatei Elena Udrea, acordate sub formă de creditări, în cuantum de 526.733,46 de lei şi 60.000 de euro. Apoi, condiţionat de încasarea prealabilă de către Elena Udrea a acestor sume de bani, la termenele şi în condiţiile stabilite, urma ca aceeaşi Elena Udrea să cesioneze cele 25 de procente deţinute la SC Tim Rail Cargo SRL asociatului Ioan Valeriu Trică, acesta din urmă devenind, ulterior efectuării tranzacţiei, asociat majoritar, cu 50% aport la capitalul social.

Conform documentului citat, Elena Udrea se obliga să încheie contractul de cesiune a celor 25% din părţile sociale deţinute la SC Tim Rail Cargo în cel mult şapte zile după primirea integrală a sumelor provenite din creditarea companiei. Având în vedere situaţia specială în care se regăsea aceasta, respectiv aceea că, la momentul în care a avut loc această adunare, Udrea se afla, ca şi în prezent, în Costa Rica, s-a mai hotărât că, în cazul în care nu semnează contractul de cesiune, personal sau prin mandatar, ea declară că este de acord ca Hotărârea AGA să ţină loc de contract de cesiune şi că declară că este de acord cu menţiunea cesiunii părţilor sale sociale către asociatul Ioan Valeriu Trică.

Jumătate de milion de euro cu plata până la sfârşitul lunii trecute

Concret, cele 25 de procente reprezintă 5 părţi sociale, contabilizate la valoarea de 10 lei fiecare. În fapt, însă, cesiunea acestor părţi sociale s-a realizat cu titlu oneros la preţul de 500.000 de euro net. Plata acestor bani, aşa cum reiese din punctul 6 al Hotărârii AGA, urma să se facă până la data de 15 iunie 2018, cu posibilitatea de prelungire, la cererea cesionarului, până la data de 30 iunie 2018, la cursul de schimb leu/euro din ziua efectuării plăţii.

Ioan Valeriu Trică, în calitate de debitor al obligaţiei de plată a jumătate de milion de euro net, urma să constituie, prin contractul de cesiune a celor 5 părţi sociale, un drept de ipotecă mobiliară în favoarea Elenei Udrea, în vederea garantării obligaţiei de plată a sumei de 500.000 de euro net, ipotecă mobiliară instituită asupra celor 5 părţi sociale pe care Trică urma să le dobândească în temeiul acestei hotărâri a AGA de la Elena Udrea.

Mai mult, Elena Udrea s-a obligat, la rândul ei, ca, după plata integrală a preţului cesiunii, să solicite sau să emită un înscris prin care să ceară sau să fie de acord cu ridicarea ipotecii mobiliare asupra părţilor sociale de la Tim Rail Cargo SRL, cesionate către Ioan Valeriu Trică. În situaţia în care, deşi plata preţului cesiunii s-a făcut integral, iar Elena Udrea se află în imposibilitatea de a solicita sau de a-şi exprima acordul cu privire la ridicarea acestei ipoteci mobiliare, asociaţii au decis ca ipoteca să se ridice de drept, în termen de zece zile de la plata preţului cesiunii de 500.000 de euro net. De asemenea, în cazul în care Ioan Valeriu Trică nu ar achita preţul cesiunii părţilor sociale către Elena Udrea, în condiţiile şi la termenele prevăzute, în contul indicat ulterior acestui act debitorului, cesiunea se consideră a fi desfiinţată, iar părţile sociale, în număr de 5, reprezentând 25% din capitalul social al SC Tim Rail Cargo SRL se reîntorc în proprietatea Elenei Gabriela Udrea.

Drepturile Elenei Udrea sunt… transmisibile

Povestea devine şi mai interesantă odată cu parcurgerea punctului 11 din Hotărârea AGA a Tim Rail Cargo, adoptată în şedinţa din data de 17 aprilie 2018. Aici, asociaţii au stabilit că atât dreptul de creanţă referitor la restituirea creditării (sumele de 526.733,46 de lei şi 60.000 de euro), cât şi dreptul de încasare a sumei de 500.000 de euro net stabilită cu titlu de preţ pentru cesiune, precum şi dreptul de ipotecă mobiliară constituit asupra celor 5 părţi sociale pe care asociatul Ioan Valeriu Trică le va dobândi în temeiul acestei hotărâri, în vederea asigurării garantării creditorului creanţei (Elena Udrea) că va încasa jumătatea de milion de euro, sunt cesibile. Adică transmisibile. Pot fi transmise unui terţ.

Informaţia este una extrem de preţioasă, având în vedere faptul că, în total, Elena Udrea ar fi trebuit să încaseze de la Tim Rail Cargo suma de 677.051,9 euro, în condiţiile în care, în data de 5 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o definitiv la şase ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”.

Pe lângă închisoare, însă, Elena Udrea a mai fost obligată, tot definitiv, la plata sumei de 8.116.800 de lei, cu titlu de despăgubiri civile către Autoritatea Naţională pentru Turism, precum şi la plata sumei de 300.000 de euro către martorul denunţător din dosar, afaceristul Adrian Gărdean. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la Elena Udrea a sumei totale de 991.443 de lei, ceea ce reprezintă penalităţi de 2,3 milioane de euro. Sumă de aproape patru ori mai mare decât banii pe care Udrea urma să-i recupereze prin tranzacţia parafată cu o lună şi jumătate înainte de pronunţarea sentinţei definitive, în cadrul AGA de la Tim Rail Cargo SRL.

Este reprezentată de un personaj controversat

De subliniat este faptul că Elena Udrea nu a participat fizic la Adunarea Generală a Asociaţilor, care a avut loc, la Timiş, în data de 17 aprilie, întrucât se afla în Costa Rica. Ea a fost, însă, reprezentată la această şedinţă de un personaj mai mult decât controversat. Este vorba despre cetăţeanul Villy Sorinel Oprea, în vârstă de 35 de ani, cunoscut ca fiind un afacerist din Slobozia, al cărui nume a apărut în scandalul “Panama Papers”. Acesta a fost identificat cu un off-shore înfiinţat prin Mossac Fonseka, denumit Standard Oil LTD, cu sediul în Insulele Virgine Britanice. Mai mult, acelaşi Villy Sorinel Oprea mai apare ca fondator, alături de un anume Cosmin Dumbravă, din Braşov, al companiei Standard Oil Business LTD, cu sediul tot în Insulele Virgine Britanice, societate care se ocupa cu activităţi de provider de servicii financiare pentru Elveţia. Acest din urmă off-shore a fost lichidat în anul 2013.

Villy Sorinel Oprea a deţinut, în România, mai multe firme, aproape toate fiind astăzi radiate de la Registrul Comerţului sau aflate în procedură de insolvenţă. Cu excepţia uneia, SC Briliant Denav SRL, fondată în anul 2015, care activează în domeniul consultanţei pentru afaceri şi management. În anumite medii, reprezentantul Elenei Udrea în AGA din luna aprilie a Tim Rail Cargo SRL s-ar fi lăudat că este prieten atât cu fostul ministru, cât şi cu fostul preşedinte Traian Băsescu şi că, la un moment dat, ar fi deţinut inclusiv calitatea de vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară.

Cumpărătorul acţiunilor şi legăturile acestuia cu PDL şi PMP

Personajul de la care Elena Udrea urma să primească suma de 500.000 de euro net este fostul ei partener de afaceri, Ioan Valeriu Trică, despre care “Jurnalul” a scris încă de acum doi ani. În 2016, dezvăluiam faptul că, pe vremea când Ioan Valeriu Trică deţinea funcţia de şef de birou în cadrul Regionalei CFR Timişoara, a împrumutat companiile controlate de Elena Udrea cu nu mai puţin de 180.000 de lei (40.000 de euro), în condiţiile în care soţia sa avea o triplă calitate: aceea de acţionar la Tim Rail Cargo, apoi aceea de administrator al Rail Operator Cereal şi cea de consilier juridic al… Regionalei CFR Timişoara, condusă de soţ. În 2014, cele două firme au finanţat activitatea politică a Partidului Mişcarea Populară, în timp ce Ioan Valeriu Trică deţinea funcţia de vicepreşedinte al Biroului Naţional al PDL Timiş.

Legăturile politice ale fostei guvernări portocalii s-au reunit, aşadar, cu succes, în afacerile din domeniul transportului de mărfuri pe calea ferată, preluate, în 2013, de Elena Udrea. Gruparea PDL Timiş este interpusă, şi la această oră, cu interesele financiare ale cercului de apropiaţi ai lui Traian Băsescu.

Un alt amănunt de culoare al acestei poveşti este acela care reiese din declaraţia de interese depusă de Ioan Valeriu Trică în data de 30 mai 2014. Acesta menţionează că deţinea, la acel moment, funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al Partidului Democrat-Liberal Timiş. În perioada 29 septembrie – 16 octombrie 2014, societatea Tim Rail Cargo, unde asociată era soţia sa şi pe care a împrumutat-o cu 40.000 de euro, a sponsorizat Partidul Mişcarea Populară cu suma de 296.000 de lei, aşa cum reiese dintr-un raport publicat în Monitorul Oficial al României, referitor la cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2014. Reprezentantul legal al Tim Rail Cargo pentru aceste finanţări către partidul Elenei Udrea a fost chiar co-asociata soţiei lui Ioan Valeriu Trică, Emanuela Drăghiea.

Ioan Valeriu Trică a devenit director al Sucursalei Regionale CFR Timişoara în anul 2009, fiind sprijinit de deputatul PNL Alin Popoviciu, iar decizia a fost luată, la vremea respectivă, de către fostul ministru al Transporturilor din Guvernul Boc, Radu Berceanu. Trică deţinuse, până atunci, funcţia de şef al Diviziei Patrimoniu al aceleiaşi instituţii, iar promovarea sa în funcţie a venit pe fondul destituirii fostului director, Emil Sabo, trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru nişte fapte săvârşite în cursul anului 2005. În perioada în care a condus Regionala CFR Timişoara, Ioan Valeriu Trică a fost implicat într-un scandal de proporţii, chiar împreună cu protectorul său, Alin Popoviciu, scandal referitor la închirierea, la preţuri ridicole, a fostului club CFR către o firmă aparţinând deputatului PDL. Este vorba despre o clădire din centrul Timişoarei, pentru care firma lui Alin Popoviciu plăteşte o chirie de 4.000 de lei lunar, iar contractul a fost încheiat pe o perioadă de 15 ani.

Decizia prin care Elena Udrea trebuia să primească în cont cei 677.000 de euro a fost luată în 17 aprilie. 500.000 de euro din aceştia trebuiau plătiţi până în 30 iunie. În 5 iunie, Înalta Curte a condamnat-o la 6 ani de închisoare.

Banii, suficienţi să-i asigure Elenei Udrea un trai mai mult decât decent în Costa Rica, reprezintă doar un sfert din sumele pe care aceasta trebuie să le achite către stat şi denunţător, stabilite prin sentinţa definitivă a instanţei.

 

Material preluat de pe jurnalul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ