Doi agenți de poliție au salvat viața unei clujence, după ce soțul acesteia a sunat la 112 amenințând că își va omorî soția

1666

Polițiștii zilei sunt agenții de poliție Rareș Samoilă și Mirel Cazac, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj-Poliția municipiului Cluj-Napoca, transmite IPJ Cluj.

Astăzi, în jurul orei 09.30, un bărbat anunţa, prin apel de urgenţă 112, că îşi va omorî soţia.

Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la fața locului, la un bloc de locuinţe din centrul municipiului, unde persoana din interiorul locuinței vizate refuza să deschidă uşa de acces şi să aibă un dialog cu forţele de ordine.

De asemenea, pe scară se simţea un miros înţepător, motiv pentru care a fost solicitată și intervenţia pompierilor.

Cei doi polițiști, împreună cu plutonier adjutant Bucur Dumitru din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca, au pătruns de îndată în locuinţă, prin forțarea sistemului de închidere și l-au imobilizat rapid pe bărbatul în vârstă de 61 de ani.

Acesta avea în mână o brichetă şi ameninţa că va declanşa o explozie.

Femeia, în vârstă de 65 de ani, se afla într-o cameră, imobilizată la pat.

Ulterior, s-a constatat că cele patru arzătoare ale aragazului erau pornite, fără flacără, degajând gaz în apartament.

Bărbatul a fost condus şi internat la Clinica de Psihiatrie, pentru efectuarea unui consult de specialitate.

IPJ Cluj mulțumește celor care au intervenit prompt la acest apel la 112, salvând viața mai multor persoane.

26196071_1477479475696615_7930610337965731126_n

Bucur Dumitru, I.S.U. Cluj

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ