Acuzațiile la adresa directorului AJOFM Cluj, prin care se precizează că a luat mită nu mai puțin de trei milioane de lei din 2010 și până în toamna trecut, i-au adus acestuia prelungirea arestului la domiciliu pentru a cincea oară.

 

Direcția Națională Anticorupție Cluj îl acuză pe Don că s-ar fi folosit de funcția de director al AJOFM Cluj pentru a fura bani din fonduri europene. În încheierea penală ce i-a prelungit arestul la domiciliu, inculpatul acționa, conform celor spuse de DNA Cluj, în dublă calitate, respectiv director  executiv al AJOFM Cluj și manager al proiectelor derulate în cadrul aceleiași instituții. Prin aceasta, Don ar fi pretins sume de bani pentru a-i desemna și a-i menține , pe anumiți experți, în cadrul proiectelor derulate de către Forțele de Muncă Cluj.

 

Mită calculată: în cinci ani, trei milioane de lei

Să se spună că Daniel Don nu a știu să îți joace cărțile ar trebui să se omită cele trei milioane băgate în buzunar de acesta pe parcursul a cinci ani. Omul de încredere a inculpatului M.M se află și el în dosar și acționa de pe postul de șofer, job ocupat cu ajutorul lui Don.

Împreună împărțeau banii și rulau sume de pe un card Gold, greșeală ce i-a ajutat pe procurorii DNA să îi aresteze în toamna anului trecut.

„Inculpatul (n.r. Daniel Don) a comis faptele de corupție în mod organizat, a inclus și alte persoane în această activitate infracțională, pe parcursul a aproximativ cinci ani, activitate stopată de organele de urmărire penală, (…) acestuia i se impută că a primit sume de bani de peste 3.000.000 lei de la mai multe persoane, în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, în condițiile în care el deținea o funcție de conducere la nivelul AJOFM Cluj” motivează cei de la DNA Cluj.

Aceste fapte de corupție au afectat imaginea AJOFM Cluj în mod serios.  Astfel că decizia judecătorului Delia Purice Gabriela, de a-i prelungi arestul la domiciliu lui Daniel Don, nu a fost una grea. Deși inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală.

 

Cardul bată-l vina

Procurorii DNA au arătat în instanță că în momentul în care au efectuat perchezițiile la sediul AJOFM nu exista nici un denunț pe numele lui Daniel Don. Unul dintre motivele pentru care au obținut mandatul de percheziție a fost rulajul de sume semnificative efectuat de șoferul directorului AJOFM. Ulterior, mai multe persoane au făcut denunțuri, unele dintre ele recunoscându-și partea de vină în ceva ce DNA nici nu bănuia.

Daniel Don a avut grijă de apropiații săi. Astfel că, Don a desemnat persoanele „ce merită” sau care sunt capabile să lucreze la proiectele europene accesate de AJOFM. El nu a stat pe gânduri și i-a angajat pe șoferul instituție și pe logodnica sa ca și  experți în majoritate proiectelor de acest tip.

„Inculpatul Don Daniel a desemnat ca experţi în cvasimajoritatea proiectelor pe inculpatul., în fapt şoferul său personal şi pe numita …, logodnica sa, fără a avea motivaţia expertizei şi competenţelor acestora şi fără ca aceştia să desfăşoare efectiv activităţi: proiectele  Combinatul social Câmpia-Turzii, Skills for Jobs, Funcţionarul electronic, Callcem şi ARO- Acces rapid la ocupare şi noul proiect Funcţionarul 2.0.”

 

Tactica lui Don: te angaja și îți lua salariul

Spre exemplu, vă redăm mărturia în instanță a unui individ M.A.C:„La finele lunii februarie 2013 în incinta Complexului Iulius Mall din Cluj, am purtat discuții cu Daniel Don, discuții la care a participat și soția mea, cu ocazia cărora inculpatul Don mi-a cerut să nu spun nimănui unde o să lucrez, afirmând că sunt presiuni mari de intervenții pentru astfel de posturi.

Daniel Don mi-a propus să lucrez în calitate de expert în proiectele cu fonduri europene derulate de către AJOFM Cluj. Mi-a spus că îmi oferă un salariu lunar de 4000 lei. Cu aceeași ocazie, inculpatul Don mi-a spus că salariul meu va fi mai mare și ce depășește suma de 4000  lei trebuie să i-o dau lui, motivând că sunt alte obligații, fără a-mi da detalii în acest sens. Mi-a făcut propunerea de a lucra ca expert în cadrul proiectului denumit „Funcționarul Electronic”… Arăt că în fiecare lună am primit în contul deschis la bancă sume mai mari, cuprinse între 8000 și 22.000 lei. Din sumele primite, rețineam 4000 de lei, iar diferența de bani primită în cont o ridicam în numerar, fie de la ghișeu sau de la bancomat și i-o înmânam lui Daniel Don. ”

Același om spune că de câteva ori, banii pentru Don luați de pe cardul său îi preda prin șoferul său. Iar în decembrie 2014 i-a remis o sumă  de 8000 de lei. Ulterior, Don a mai angajat un om în cadrul proiectului, pe aceeași rețetă. Însă de data aceasta, martorul M.A.C susține că era pus să colecteze el banii pentru Don de la noul angajat.

 

Pânza ilegalitaților

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut, în esență, că:

– inculpatul D.D., în calitate de funcționar public cu funcția de conducere, director executiv a AJOFM Cluj, reprezentant legal al instituției și manager al proiectelor finanțate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene în c are instituția a avut calitatea de beneficiar sau partener, în perioada decembrie 2010- 9 noiembrie 201, beneficiind și de ajutorul inculpatului M. M. M. începând din luna ianuarie 2012, în mod repetat a pretins și a primit de la martorul C. D., care s-a autodenunțat, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor legale și de serviciu, respectiv în schimbul desemnării și/sau menținerii acestuia în calitate de expert în cadrul proiectelor implementate de către AJOFM Cluj, suma totală de 756.300 lei, achitată în tranșe lunare din veniturile încasate în cadrul proiectelor.

– inculpatul D.D., în calitate de funcționar public cu funcția de conducere, director executiv al AJOFM Cluj, reprezentat legal al instituției și manager al proiectelor finanțate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene în care instituția a avut calitatea de beneficiar sau partener, în perioada septembrie 2010 – iulie 2012 inclusiv, beneficiind și de ajutorul inculpatului M. M. M. începând din luna ianuarie 2012, în mod repetat a pretins și a primit de la martorul B.C.M., care s-a autodenunțat, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor legale și de serviciu, respectiv în schimbul desemnării și/sau menținerii acestuia în calitate de expert în cadrul proiectelor implementate de către AJOFM Cluj, suma totală de 337.000 lei, achitată în tranșe lunare din veniturile încasate în cadrul proiectelor Callcem și Funcționarul Electronic,

– inculpatul D.D., în calitate de funcționar public cu funcția de conducere, director executiv al AJOFM Cluj, reprezentat legal al instituției și manager al proiectelor finanțate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene în care instituția a avut calitatea de beneficiar sau partener, în perioada octombrie 2010 – octombrie 2015, în mod repetat a pretins și a primit de la inculpatul M. M. M., care s-a autodenunțat, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor legale și de serviciu, respectiv în schimbul desemnării și/sau menținerii acestuia în calitate de expert în cadrul proiectelor implementate de către AJOFM Cluj, suma totală de 881.100 lei, achitată în tranșe lunare din veniturile încasate în cadrul proiectelor,

– inculpatul D.D., în calitate de funcționar public cu funcția de conducere, director executiv al AJOFM Cluj, reprezentat legal al instituției și manager al proiectelor finanțate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene în care instituția a avut calitatea de beneficiar sau partener, în perioada martie 2013 – decembrie 2014, în mod repetat a pretins și a primit de la martorul M.A.C., care s-a autodenunțat, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor legale și de serviciu, respectiv în schimbul desemnării și/sau menținerii acestuia în calitate de expert în cadrul proiectelor Funcționarul Electronic și C.S.C.T. implementate de către AJOFM Cluj, suma totală de 258.858 lei, achitată în tranșe lunare din veniturile încasate în cadrul proiectelor,

– inculpatul D.D., în calitate de funcționar public cu funcția de conducere, director executiv al AJOFM Cluj, reprezentat legal al instituției și manager al proiectelor finanțate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene în care instituția a avut calitatea de beneficiar sau partener, în perioada septembrie 2010 – octombrie 2013, beneficiind de ajutorul inculpatului M. M. M., în mod repetat a pretins și a primit de la martora B.A.D., care s-a autodenunțat, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor legale și de serviciu, respectiv în schimbul desemnării și/sau menținerii acestuia în calitate de expert în cadrul proiectelor Callcem și Funcționarul Electronic implementate de către AJOFM Cluj, suma totală de 857.739 lei, ridicată în mod direct din contul bancar al acesteia prin utilizarea cardului atașat contului de salariu, respectiv remisă de către martoră în numerar în datele de 9 și 17 ianuarie 2012,

– inculpatul D.D., în calitate de funcționar public cu funcția de conducere, director executiv al AJOFM Cluj, reprezentat legal al instituției și manager al proiectelor finanțate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene în care instituția a avut calitatea de beneficiar sau partener, pe parcursul anului 2014 și în perioada august – octombrie 2015, în mod repetat a pretins și a primit, prin intermediul inculpatului M. M. M., de la inculpatul A. V. D., în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor legale și de serviciu, respectiv în schimbul desemnării și/sau menținerii acestuia în calitate de expert în cadrul proiectelor C.S.C.T. (M.) și Funcționarul electronic 2.0 implementate de către AJOFM Cluj, suma totală de 141.000 lei, achitată din veniturile încasate în cadrul proiectelor în tranșe lunare de 13.000 lei pe parcursul anului 2014 și 5.000 în perioada august-octombrie 2015,

– inculpatul D.D., în calitate de funcționar public cu funcția de conducere, director executiv al AJOFM Cluj, reprezentat legal al instituției și manager al proiectelor finanțate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene în care instituția a avut calitatea de beneficiar sau partener, pe parcursul anului 2014, în mod repetat a pretins și a primit, prin intermediul inculpatului M. M. M., de la inculpata U.C.D., în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor legale și de serviciu, respectiv în schimbul desemnării și/sau menținerii acestuia în calitate de expert în cadrul proiectului C.S.C.T. (M.) implementat de către AJOFM Cluj, suma totală de 93.000 lei, achitată din veniturile încasate în cadrul proiectelor în tranșe lunare cuprinse între 9.000 și 10.000 lei,

– inculpatul D.D., în calitate de funcționar public cu funcția de conducere, director executiv al AJOFM Cluj, reprezentat legal al instituției și manager al proiectelor finanțate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene în care instituția a avut calitatea de beneficiar sau partener, în cursul anului 2014 și în perioada august – octombrie 2015, în mod repetat a pretins și a primit, prin intermediul inculpatului M. M. M., de la inculpata E. A., în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor legale și de serviciu, respectiv în schimbul desemnării și/sau menținerii acestuia în calitate de expert în cadrul proiectului C.S.C.T. (M.) și Funcționarul electronic 2.0 implementate de către AJOFM Cluj, suma totală de 19.200 lei, achitată în tranșe lunare de 6.400 lei din veniturile încasate în cadrul proiectelor,

– inculpatul D.D., în calitate de funcționar public cu funcția de conducere, director executiv al AJOFM Cluj, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu scopul de a ascunde obținerea de venituri în mod ilicit, cu ocazia completării declarațiilor de avere corespunzător veniturilor obținute în cursul anului 2013, respectiv 2014, la datele de 14.04.2014 și 08.04.2015, nu a declarat activele financiare deținute la BRD Cluj în perioada 2013-2014, obligație care îi revine în conformitate cu prevederile art.1 pct.31 din  Legea nr. 1762010.

-Fragment dosar-

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.