Dosarul ”Gazeta” şi începuturile demarării planului ”Minerva” privind îngrădirea libertăţii presei în România

După 11 ani de anchetă şi judecată, pe fond şi în apel, dosarul ”Gazeta” a fost soluţionat. Pe 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Galaţi a decis achitarea tuturor inculpaţilor. Pe nedrept evenimentul judiciar a fost trecut sub tăcere, având în vedere implicaţiile acestui caz asupra libertăţii presei şi a dreptului la liberă exprimare din România şi a faptului că dosarul ”Gazeta” a reprezentat primul atac concertat la adresa presei, a unor publicaţii, a statului paralel în curs de constituire la momentul respectiv, ţinta vizată fiind dispariţia acestora din spaţiul mediatic.

Acţiunea în sine s-a dorit şi un fel de experiment şi pentru prima dată într-un dosar penal au fost falsificate probe la o scară incredibil de mare, iar instituţia denunţătorilor mincinoşi a devenit arma de bază a procurorilor din România. Şi nu în ultimul rând, dosarul ”Gazeta”, în decursul celor 11 ani de anchetă şi judecată a devenit obiect de interes pe linia unor analize ale CSM, dar şi al raportărilor MCV către Bruxelles.

Planul ”Minerva” de control al României a fost impus de americani cu acceptul total al celor de la Bruxelles. Politica externă americană nu are morală şi principii, ci doar interese, iar impunerea acestui plan a vizat dominarea politică şi economică a României, inclusiv a presei care nu răspundea comenzilor oficiale.

Lupta anticorupţie, un pretext pentru legea pumnului în gură

Sub pretextul luptei anticorupţie, în România a fost declanşată o teroare amintind de anii ’50 din secolul trecut, cea a cătuşelor, singura deosebire fiind faptul că lozinca era atunci celebrul slogan al ”luptei de clasă”. Vârful de lance ca şi atunci, au fost instituţiile de forţă ale statului, iar UE a achiesat cu entuziasm la acest plan, dovadă fiind rapoartele MCV care aplaudau acţiunea în forţă a acestora, trecând sub tăcere existenţa vreunui abuz. României i s-a impus, prin SRI, să adopte strategii de acţiune penale, cu încălcarea flagrantă a drepturilor omului, care au fost experimentate de americani  în majoritatea tărilor sud-americane, arabe şi africane, folosite în special în combaterea traficului de droguri, de persoane şi a terorismului.

Elitele româneşti, inclusiv cele din presă, cazul ”Gazeta”, au fost vânate şi plimbate cu cătuşe în faţa opiniei publice, la principalele televiziuni de stiri în prime-time. Pe plan intern pionul de bază a fost Traian Băsescu care a acceptat aplicarea planului Minerva, având în vedere scheleţii din dulapul acestuia, dosarul Flota, colaborarea cu fostele servicii secrete comuniste, fiind susţinut să rămână la putere prin fraudarea alegerilor şi aruncare la coş a rezultatelor referendumului din 2012, când 7,4 milioane de români au votat pentru demiterea acestuia. De remarcat în această mizerie rolul jucat de un bistriţean, preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zăgrean.

Cei de la Gazeta, vânaţi ani de zile de DIICOT

În 2005, în cadrul unei şedinţe CSAT, s-a emis Hotărârea nr.17 din 28.02.2005, în care s-a introdus în Strategia Naţională Anticorupţie, corupţia şi evaziunea fiscală ca vulnerabilităţi la siguranţa naţională, ulterior fiind adăugată şi presa. Nu după mult timp, fără nici o bază legală, fără ca legislaţia să permită acest lucru, SRI şi Parchetul General au parafat celebrele Protocoale de Cooperare pentru îndeplinirea ”sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale”, nr.003064/2009, document prin care SRI a fost oficializat în mod ilegal în activitatea de urmărire penală.

De inspiraţie NKVD-istă, de poliţie politică, dosarul ”Gazeta” a vizat un lot de persoane, şapte la număr, a căror singură vină era că deveniseră nişte voci credibile în spaţiul mediatic şi care prin dezvăluirile şi investigaţiile intreprinse deveniseră incomode pentru anumite cercuri de interese sprijinite de persoane din structurile de forţă a statului.

Cazul în sine este unul unic în istoria presei din România, prin condamnarea celor din lotul ”Gazeta” s-a urmărit atât băgare acestora în puşcărie, dar şi dispariţia fizică a publicaţiilor ”Gazeta”. Copiind metodele predecesorilor din anii 50 din sec.XX, pentru acoperirea operaţiunii de poliţie politică, procurorii au inventat comiterea unor infracţiuni de drept comun, respectiv  infracţiunea de asociere într-un grup infracţional organizat şi şantajul calificat în formă continuată. La momentul demarării anchetei în România practic se instaura ”republica procurorilor”, ”sistemul” sau ”statul paralel”, iar statul de drept devenise la propriu ”statul de drepţi”.

Procurorii torţionari de la DIICOT Cluj, Deriţei şi Hrudei, răspunzând unor comenzi venite din partea unor cercuri de interese economice şi politice, acţionând coordonat şi premeditat, au călcat la propriu în picioare Constituţia României, transformând-o într-o cârpă de şters pe jos, prin încălcarea art.30, cel privind ”Libertatea de exprimare”. Textul în cauză arată că ”Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”. De asemenea acelaşi articol mai arată că cenzura de orice fel este interzisă, iar libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii şi nu în ultimul rând, că nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

Venirea lui Băsescu la Cotroceni a adus cu sine şi planul “Minerva”

O presă liberă este caracterizată de desfăşurarea activităţilor specifice, de strângere şi transmitere de informaţii de interes public prin intermediul canalelor media, fără intervenţia guvernului. Libertăţii de expresie i se atribuie, dintr-o perspectivă istorică, un rol esenţial în influenţarea pozitivă a calităţii vieţii cetăţenilor, datorită modului în care susţine practicile sociale ale democraţiei, pieţei libere şi investigaţiei ştiinţifice şi jurnalistice, responsabile pentru competitivitatea naţiunilor.

Libertatea presei este un drept fundamental al omului recunoscut şi protejat prin lege in majoritatea statelor moderne. Acest drept este strâns asociat cu libertatea de exprimare şi este o componentă a acesteia.

Pentru ca libertatea presei să fie reală, publicul şi mass-media necesită acces neîgrădit la informaţii. Accesul la informaţii împuterniceşte publicul să dezvolte o imagine adecvată şi să-şi formeze o opinie critică şi realistă cu privire la societatea în care trăieşte şi la autorităţile care îl guvernează, încurajează participarea corect informată a acestui public la chestiunile care îl privesc, prezintă capacitatea să impună transparenţă la nivelul instituţiilor publice în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor publice şi tragerea la răspundere a funcţionarilor publici, expunerea şi sancţionarea corupţiei] şi să legitimeze administraţia ca serviciu public.

Dosarul ”Gazeta” a fost o primă tentativă, eşuată, care a fost urmată de altele, de închidere a presei independente din România.

Odată cu alegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României, a demarat şi punerea în aplicare a Planului Minerva, de inspiraţie americană, de fapt un instrument care i-a ajut pe oamenii sistemului să domine România din punct de vedere politic şi economic şi implicit să subordoneze România total faţă de SUA. România a intrat practic sub ocupaţie americană, economică, politică, militară dar şi informaţională. Mecanismul prin care au subordonat totul a fost controlul justiţiei şi a structurilor de forţă, în special a SRI-ului. Concomitent în laboaratoarele de la Cotroceni încolţise ideea, indusă de alţii, că anumite ”campanii de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, cu rolul de diminuare a capacităţii de aplicare a legii de către aceste instituţii şi presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice” să fie stipulate ca vulnerabilităţi în viitoarea Strategie de Apărare. Cert este faptul că presa era percepută şi identificată începând cu finalul anului 2004 drept duşmanul statului în România. Prinderea spionilor, a teroriştilor fusese trecută pe planul doi sau trei, atenţia începea să fie concertată asupra presei. Iar primele victime au devenit cei de la Gazeta.

Pentru prima dată într-o ţară NATO, membră a UE, într-un document oficial, apar printre riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi, aspecte fireşti de altfel într-un astfel de document, o precizare de-a dreptul halucinantă despre presa din România.
Imediat după crima organizată, ca vulnerabilitate, ameninţare şi risc la adresa siguranţei naţionale este definit „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, precum şi presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje economice.
De asemenea într-un alt pasaj se vorbeşte despre „preocupările informative ale unor actori non-statali orientate spre influenţarea actului decizional, inclusiv a deciziei politice, a mass-media sau a opiniei publice”.

Va urma

Doru Costin