Polițiștii de investigații criminale din Cluj și Sălaj au depistat două persoane urmărite internațional pentru comiterea unei infracțiuni de omor în Italia.

Acestea au fost reținute, iar ulterior arestate provizoriu în vederea predării autorităților din Italia.

Polițiștii de investigații criminale din Cluj și Sălaj au acționat pentru depistarea unor persoane pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare de către autoritățile italiene, sub aspectul comiterii unei infracțiuni de omor calificat.

La data de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din Cluj au depistat o femeie, de 41 de ani, care locuiește fără forme legale în zona Pata Rât, județul Cluj, pe numele căreia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Italia. Cea în cauză este bănuită de comiterea unui omor, în cursul anului trecut, în Napoli, Italia.

De asemenea, în urma colaborării cu polițiștii din Sălaj, a mai fost depistată o femeie, de 51 de ani, din localitatea Dragu, județul Sălaj, care ar fi acționat, împreună cu cealaltă, la comiterea infracțiunii. Pe numele acesteia, a fost emis mandat european de arestare.

Cele două femei au fost reținute în baza ordonanțelor emise de către procurori, ulterior fiind dispusă arestarea provizorie în vederea predării acestora autorităților italiene.

Pentru depistarea celor în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — Inspectoratul General al Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.