În urmă cu câteva zile, pe strada Uliului din Cluj-Napoca a avut loc o alunecare de teren. O porțiune din drum s-a surpat, fiind creat un crater uriaș. Momentan autoritățile locale caută soluții însă expertiza specialiștilor nu e gata încă.

,,Pe Uliului este o alunecare de teren în dreptul imobilului de la numărul 90. Acum se caută exact cauza alunecării. Se fac expertizele de către specialişti care ne-au dat deja și primele soluții la ce trebuie făcut. Acolo probabil vor fi soluţii mult mai complicate, având în vedere că toate dealurile Clujului au probleme. Nu ştiu când va fi gata expertiza şi cum va arăta, cert este că noi am luat măsurile ca să protejăm oamenii ca să nu aibă probleme cu alunecările în continuare. Am creat o rută alternativă de deplasare ca oamenii să poată ajunge acasă, am consolidat atât cât se poate acolo. Expertul ne va da soluţia finală. Probabil că va fi cu piloni foraţi, cum am făcut în Lombului, nu ştiu. În Lombului am pus piloni foraţi de 16 metri adâncime ca să stabilizăm terenul. “,

a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, la Napoca Live.

1 COMENTARIU

  1. Ceea ce-a spus Boc despre dealurile de pe lîngă Cluj va rămâne mărturie că se știe dar au dat aprobări nu numai de case dar și de blocuri. Celui de pe Tăietura Turcului trebuie să i se dea premiu.
    Casele de pe lîngă ieșirea spre Chinteni sînt acolo doar de prin 1946. Au fost pe deal pînă s-o ia la vale și nu i-au mai lăsat, firesc, să-și facă case acolo.
    Cîteodată mă gândesc că_caritasu’ de case e doar rezidu de la mastăr planu’ de bătaie de joc cu locuințe ce, mai devreme sau mai tîrziu, o vor lua la vale. Iar dacă-i adevărat că pe dealul de sub Steluța sînt cartiere de apdatați îți vine-n minte definiția dată de Răzvan Boanchiș: Aitistul este combinația ideală de inteligență artificială, prostie naturală și propășire anticulturală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.