Exclusiv. Clujul are şef la poliţia judeţeană

944

Astăzi, Comisarul Şef de Politie , Rus Ioan Mircea, a promovat consursul pentru funcţia de Inspector Şef, în cadrul IPJ Cluj.

Comisarul-șef de poliție Mircea Ioan Rus a participat în anul 2017 la un concurs de ocupare a funcției de șef al IPJ Cluj, dar l-a picat cu nota 3. În iulie 2018, ministrul de Interne, Carmen Dan, l-a numit pe Rus, fără examen, șef al IPJ Cluj. Rus este acuzat și de faptul că ar fi nașul fiului unui interlop clujean.

Încă de acum 2 ani , spun unii polițiști din cadrul IPJ Cluj, Mircea Rus se lăuda că el va fi șeful IPJ Cluj. A fost luat în derâdere de către colegi, mai ales că eșuase cu nota 3 la examenul pentru șefia IPJ Cluj. Mai târziu, coincidență sau nu, Rus este pus fără examen să conducă Inspectoratul Județean de Poliție Cluj. Comisarul șef de poliție este cunoscut ca fiind un apropiat al oamenilor din partidul de stânga – PSD.

„Prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu data de 20 iulie, comisarul-șef de poliție Rus Mircea Ioan a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Mircea Rus a fost șef la Biroul de Investigații Criminale, pe urmă șef interimar al Serviciului de Investigații Criminale.

Potrivit GazetadeCluj.ro, cunoscutul interlop clujean Alin Trif, poreclit ”Diavolu” ar avea relații mari la conducerea IPJ Cluj. Mai precis, copilul său ar fi nășit de Mircea Rus. Informația apare într-un articol din 2015, când Rus era șef la Serviciul Investigații Criminale.

 

2 COMENTARII

  1. un infractor la conducerea politiei clujene…Multumim dlui Valeriu Mihai subsecretar de stat la MAI, fost sef Acvila si DIAS, si fratilor Ciorca, fostii lui subalterni, pentru eforturile depuse ca politia clujeana sa devina o mafie protectoare a interlopilor prin instalarea acestui infractor dovedit de Rus Mircea ca inspector sef …noi cetatenii cinstiti, va dorim voua infractorilor si interlopilor protejati de Rus Mircea, distractie placuta deseara la localul lui Rus Mircea, Byblos din Cluj Napoca, unde o sa cantati iar ” Mirciulica, Mirciulica, a venit si vremea noastra…”, in timp ce o sa vindeti tinerilor din scoli droguri si o sa luati taxe de protectie de la cluburi…Multumim dle Dragnea ca ati transformat politia romana intr-o mare mafie mana in mana cu infractorii…bine ca la cei care nu joaca cum vreti le retrageti certificatele ORNISS, iar pe politistii infractori ii faceti sefi de inspectorat…aici la Cluj, la Salaj, la Bacau, la Dolj si lista poate continua…mult succes mafiotilor….

  2. Dezastru.Anonymus are rezon.Chelu e infractor.Sa te fereasca Dumnezeu sa ai o problema si sa aplice el legea cum stie ca te-a nenorocit.Mi-a spus mie cineva ca ti-a spus tie cineva ca supercomandantul Chelu buzunarea mortii la cercetare la fata locului cand mergea daca nu erau prea multi martori,altfel nu risca.Treptat a inceput sa buzunareasca mici patronasi de fabricute de mobila,patroni de baruri,firme de paza,sa protejeze infractori,sa manipuleze procurori gen Deritei Kelemen,etc.Mi-a spus mie un prieten ca ti-a spus tie ca putregaiul asta uman cocotat la conducerea politiei avea un crez” Mita prin interpusi,donatie catre apropiati „si acum trece la nivelul urmator,va fi santajistul de serviciu.Vai de p**a ei de politie!

LĂSAȚI UN MESAJ