Expertiza DNA privind JAFUL de la drumul Răchițele Ic-Ponor a întârziat cu o lună demarea lucrărilor. Sursele Gazeta de Cluj ne-au informat că lucrările vor începe săptămâna aceasta pe cel puțin jumătate din lungimea drumului. Patronul societății care ar fi creat prejudiciul, Gabriel Silagyi de la MBS Group, ar putea fi vizat cât de curând de acțiunile procurorilor anticorupție. După acestea vor finaliza expertiza există o mare posibilitate să se înceapă urmărirea penală in personam.

 

Mihai Seplecan, președintele Consiliului Județean(CJ) Cluj, a confirmat pentru Gazeta de Cluj că lucrările vor demara săptămâna aceasta. El a spus că a făcut o adresă către DNA.

”Am dat o adresă să vedem până unde o terminat de carotat să pot să dau dispoziția de șantier măcar pe jumătate. Astăzi am trimit adresă ca să văd până la ce km și-au făcut carotările. În momentul în care îmi răspund dau drumul la lucrări pe porțiunea pe care vor termina probele. Săptămâna viitoare voi da drumul pe prima porțiune la lucrări”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Mihai Seplecan, președintele CJ Cluj.

 

MBS a pierdut lupta cu CJ Cluj

Consiliul Judeţean Cluj a primit confirmarea oficială a faptului că marţi, 16 iunie 2015, Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis definitiv apelul Consiliul Judeţean Cluj împotriva sentinţei civile nr. 4378 din 16.06.2014, pronunţată în urma acţiunii introduse pe rolul Tribunalului Cluj de către liderul Asocierii câştigătoare a contractului de lucrări „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor”, firma MBS Group. Obiectul acestei acţiuni l-a constituit rezilierea Acordului contractual, obligarea Consiliului Judeţean Cluj la eliberarea garanţiei de buna execuţie, respectiv la obligarea plăţii dobânzilor aferente garanţiei de bună execuţie.

În concret, în cadrul procesului, firma MBS Group a invocat diverse motive şi susţineri care să ateste culpa exclusivă a Consiliului Judeţean Cluj cu privire la neprelungirea Acordului contractual. La rândul său, forul administrativ judeţean a susţinut în acest context faptul că liderul Asocierii nu a mai dorit continuarea lucrărilor contractate fără aplicarea unei indexări a valorii lucrărilor rămase de executat, indexare care nu a fost posibilă conform clauzelor contractuale, preţul contractului fiind ferm, de 34.415.777,83 lei fără TVA.

Prin hotărârea pronunţată, Curtea de Apel Cluj a respins solicitarea Asocierii conduse de MBS Group de obligare a Consiliului Judeţean Cluj la eliberarea garanţiei de bună-execuţie, în cuantum de 3.293.909,76 lei, suma în cauză rămânând la dispoziţia forului administrativ judeţean până la recepţia finală a lucrărilor.

Am primit cu mulţumire această sentinţă favorabilă care priveşte un proiect extrem de important de infrastructură, modernizarea drumului turistic Răchiţele-Ic Ponor. Astfel, după ce la sfârşitul lunii trecute am semnat contractul care vizează executarea restului de lucrări la acest obiectiv de infrastructură, acum am primit o decizie favorabilă din partea Curţii de Apel Cluj, instanţa confirmând dreptul nostru de a reţine garanţia de bună-execuţie. După cum am mai declarat, o prioritate absolută  a  mandatului meu la conducerea Consiliului Judeţean Cluj o reprezintă respectarea strictă a legii precum şi recuperarea tuturor creanţelor şi sumelor care se cuvin de drept judeţului Cluj, orice sumă de bani fiind extrem de utilă pentru continuarea proiectelor. Acesta este motivul pentru care voi cere DNA ca, în cadrul anchetei care vizează acest proiect, să dispună o expertiză tehnică, astfel încât să ne putem îndrepta împotriva celor care au pus în pericol şi au adus daune acestui proiect, în vederea recuperării întregului prejudiciu cauzat. Totodată, din dorinţa de a contribui la aflarea adevărului, nu voi emite ordinul de începere efectivă a lucrărilor decât după ce voi fi sigur că toate probele utile anchetei au fost puse la adăpost”, a declarat la vremea respectivă preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.

Consiliului Județean Cluj a anunțat în luna mai că Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice au validat documentaţia de atribuire a contractului care vizează proiectarea şi execuţia restului de lucrări la drumul Răchițele-Ic Ponor. Licitația a fost câștigată de Asocierea Drumuri și Poduri Județene Cluj SA – SC Cridov SRL, cu o propunere financiară de 13.324.190,24 lei, fără TVA. Președintele interimar, Vakar Istvan a felicitat echipa RAADPP Cluj și a solicitat constructorilor respectarea termenelor de execuție și a calității lucrărilor, conform Caietului de sarcini.

 

Date şi informaţii despre drumul Răchițele-IC Ponor

-Lucrările vor viza sectoarele de drum: DJ 108C de la km 61+830 până la km 78+400 şi DJ 763 de la km 35+130 până la 39+060;

-Valoarea totală estimată: 18.211.662,00 lei, fără TVA;

-Valoarea estimată pentru etapa I-a: 1.263.411,00 lei, fără TVA;

-Valoarea estimată pentru etapa a II-a: 16.948.251,00 lei, fără TVA.

-Finanțarea investiției este asigurată prin Programul OperaÈ›ional Regional (POR), din Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul central de stat şi bugetul propriu. Costurile neeligibile vor fi acoperite de Consiliul JudeÈ›ean Cluj;

-Echipa de implementare a proiectului este asigurată de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Cluj;

-Firmele interesate de execuția proiectului care au depus oferte pentru licitaÈ›ia electronică:

  • SC Construct Perom SRL
  • Asocierea SC Magenta Construcţii & Infrastructură SRL – Societatea de Construcţii “Napoca” SA
  • SC Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări Cluj
  • Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA – SC Cridov  SRL
  • SC Viarom Construct SA

Oferta declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică având ca obiect rest de execuţie lucrări pentru obiectivul „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchițele – Prislop – Ic Ponor“ este cea depusă de ofertantul Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA – SC Cridov  SRL, cu o propunere financiară de 13.324.190,24 lei, fără TVA.

Comunicările rezultatelor pentru procedura de licitație au fost transmise ofertanților în data de 20.05.2015. Ultima zi de depunere a contestațiilor este 02.06.2015.  

1 COMENTARIU

  1. Aflati in plina ofensiva anticoruptie, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pe cale de a deschide un nou front de lupta, care va cutremura, cu siguranta, societatea romaneasca, sa fie vorba si de CFR Calatori, oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat in acest moment), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS privat), Carmen Maria Popescu(director achizitii), Miu Ileana(director economic),Liliana Constantinescu(jurista sefa),Claudiu Dumitrescu(inculpat), Alexandrina Gatej,Dana Galben Rachila,Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif(director general), etc?
    Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau probe clare pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.