Cea mai periculoasă zonă a Clujului, care se întinde în cartierul Someşeni, de-a lungul liniei autobuzului numărul 8, nu se dezminte: doi tineri din Cluj-Napoca dornici să bea o bere şi să joace la păcănele în localul “Adi Cris” au fost seceraţi, fiecare cu câte un pumn bine “adresat”, de un “peşte” al fetelor de pe centura Clujului. Motivul a fost unul banal, o neînţelegere a unuia dintre cei doi cu tânărul de etnie romă, cealălalt fiind doar o victimă “colaterală”, bine şifonată însă de pe urma evenimentului.

Sorin este un bărbat cumsecade în vârstă de 30 de ani, muncitor în construcţii, care duminică, 25 septembrie, a îndrăznit să intre împreună cu viitorul său cumnat la o bere, în barul de păcănele „Adi Cris”, situat la ieşirea din Cluj-Napoca spre Sânnicoară.

Povesteşte acesta, pe coridoarele I.M.L. Cluj, cu un bandaj aplicat peste nasul rupt: “Fusesem în vizită la viitoarea mea soţie, la Dezmir, şi de acolo ne-am zis, împreună cu cumnatul să mergem la barul de la capătul linei autobuzului numărul 8 ca să bem o bere, iar el să se joace un pic la păcănele. Urma să plece a doua zi devreme înapoi la lucru, în Anglia şi era ultimul prilej să ne întâlnim până la venirea mea în ţara respectivă, tot la lucru, care trebuia să fie grabnică – dar care acum va fi întârziată cu câteva zile din cauza incidentului în care am fost implicaţi”.

Explică mai departe că la un moment dat a venit la ei un tânăr rom – probabil “peştele” unei “fetiţe” care stătea la o masă învecinată – şi i-a cerut permisiunea cumnatului său să-i cedeze locul la aparat.  Acesta a consimţit însă, băut fiind, a dublat din reflex comanda aparatului, după ce noul venit introdusese deja bani. Fapt care l-a determinat pe acesta să aibă o reacţie fulgerătoare şi total neaşteptată.

“L-a pus pe cumnatul imediat jos, dintr-un pumn şi apoi, aproape instantaneu, până să mă dezmeticesc, m-a făcut KO şi pe mine. Apoi, a părăsit localul, iar noi am chemat ambulanţa şi am ajuns după câteva minute la U.P.U., unde medicii ne-au acordat primul ajutor. Sper să se lămurească şi poliţia – pe baza înregistrării de pe camera de supraveghere – fiindcă noi nu-l cunoaştem pe bătăuş. După incident, cumnatul s-a ales cu buzele sparte, însă a fost nevoit să plece a doua zi în Anglia, fiindcă avea autobuz la ora patru dimineaţa. Eu, în schimb, de la U.P.U. am ajuns la “Maxilofaciale”, cu nasul rupt, unde medicii mi-au pus o tijă pe care urmează să mi-o scoată săptămâna viitoare”, explică tânărul.

Nu trece mai mult de un minut şi la I.M.L. apare şi viitoarea cumnată, cu “documentaţia” soţului, pentru a-i scoate acestuia certificat medico-legal. Se retrage însă după ce este înştiinţată de către medici că emiterea unui document fără prezenţa victimei la I.M.L. nu este posibilă.

Curând, Sorin intră în cabinetul de consultaţii de unde se întoarce cu un certificat în care i-au fost recomandate peste două săptămâni de îngrijiri medicale. Apoi, înainte de a părăsi instituţia, cu certificatul în mână, declamă:

“Nu-l iert pe individ fiindcă am mai avut un astfel de incident în urmă cu trei ani, la barul de la I.R.A., unde am fost înjunghiat şi atunci făptaşul a ajuns la puşcărie. Nu mă voi lăsa până ce nu-l trimit şi pe ăsta acolo unde îi e locul”! După care, cu pieptul bombat, părăseşte sediul I.M.L. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.