Din schema căpuşării Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu puteau lipsi relaţiile de afaceri cu băieţii din Servicii. Supranumit din stenogramele de la dosar ”constructorul de spitale”, omul de afaceri şi profesor la Academia SRI, Victor Matei, unul dintre abonaţii contractelor CNAS, a fost asociat cu firma reprezentată de clujeanul George Coldea, vărul fostul adjunct al SRI, generalul Florian Coldea. 

 

În stenogramele dosarului fraudării CNAS, Nicolae Sergiu Ciobanu, finul şi fostul prim-consilier al lui George Maior la SRI, se mândrea cu prietenia dintre el şi omul de afaceri Victor Matei, supranumit ”constructorul de spitale”.

Ciobanu s-a lăudat de mai multe ori că el a fost persoana care l-a ajutat pe Matei să devină profesor la Academia Naţională de Informaţii a Serviciului Român de Informaţii. După ce intrat ”în sistem”, Matei s-a pricopsit cu un  contract de cinci milioane de euro pentru renovarea hotelului SRI de la Marea Neagră.

Victor Matei administrează firma General Service Grup 98 şi a obţinut contracte de la stat care însumează aproximativ 40 de milioane de euro. În câteva dintre aceste contracte firma lui Matei a fost asociată cu societatea Medicare Tehnics SA, reprezentată de George Coldea, vărul fostului adjunct al SRI, Florian Coldea.

În 2014, General Service Grup 98 (lider de asociere), Medicare Tehnics SA şi Vavian Trading au câştigat un contract de 11,6 milioane de euro pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ilfov.

Licitaţia a fost contestată, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a dispus reevaluarea ofertelor, însă şi după această procedură tot aceleaşi firme au câştigat contractul.

 

Vărul ”Georgel” a intrat în schemă în 2008

George Coldea a intrat în legătură cu această firmă în anul 2008 prin intermediul firmei în insolvenţă acum, Eurorad Invest. Potrivit Monitorului Oficial, ” Adunarea generală extraordinară a S.C. EURORAD 2008 S.R.L. formată din asociaţii SC EURORAD INVEST SRL reprezentată la semnarea prezentului de domnul DAUS H NS-JURCEN, cetăţean german, născut la 06.02.1953, în Germania şi S.C. MEDITERRANEAN RADIOGICAL SUPPLINES LIMITED cu sediul social în Malta, MT MSD08 Pieta, Sqaq Nra2, Triq ix-Xatt 48, cod fiscal C25471, reprezentată prin domnul Dans Hâns-Jurgen, în şedinţa din 05 martie 2008, a hotărât următoarele: S.C. „EURORAD INVEST” S.R.L. cesionează 1% din capitalul social de 1000 lei format din 100 de părţi sociale a câte 10 lei fiecare, adică 1 parte socială către S.C. Medicare Technics SA, societate română de drept privat, cu sediul în Bucureşti, stradă Copilului nr.16, sector 1, reprezentată legal prin Dl. Coldea George-Tudor, cetăţean român, domiciliat în Mun. Cluj Napoca, care declară că acceptă cesiunea ce i s-a făcut şi recunoaşte, şi îşi înşuseşte prevederile actului constitutiv al societăţii”.

Gazeta de Cluj a prezentat aspecte legate de implicarea vărului lui Coldea în afacerile medicale din România din primăvara anului trecut, iar în urma dezvăluirilor senatorul Valer Marian a făcut o interpelare care aşteaptă şi acum răspuns pentru că reprezentanţii Ministerelor Justiţiei şi Sănătăţii şi-au pasat răspunsurile de la unii la alţii, punând batista pe ţambal.

În afacerile lui George Coldea este implicată şi Lorina Sereş, soţia fostului ministru al Economiei, Codruţ Sereş, care a fost condamnat pentru acte de corupţie în dosarul Hidroelectrica.  Firmele respective au încheiat sute de contracte cu instituţiile medicale bugetate din România.

 

Ciobanu, tot cioban

Nicolae Sergiu Ciobanu, arestat pentru trafic de influenţă în dosarul decontărilor ilegale de la CASMB, s-ar fi lăudat în faţa colaboratoarei DNA cu relaţiile pe care le are la nivel înalt, fiind pomenit un pretins trafic de influenţă la fostul ministrul de Interne Dan Nica, se arată în documentele procurorilor anticorupţie.

potrivit documentului, Ciobanu, fost consilier al lui George Maior, i-ar fi povestit interlocutoarei sforile pe care acesta le-ar fi tras pentru ca un constructor de spitale să ajungă profesor la Academia Naţională de Informaţii, care, ulterior, ar fi participat la o licitaţie pentru o lucrare la un hotel al SRI în valoare de 5 milioane de euro.

„În mod similar, a dezvăluit că avea posibilitatea să asigure succesul în afaceri în domeniul medical: ‘Păi, da’ în sănătate nu… există un domeniu unde să nu cunosc sau să nu mă mişc, pentru că, de atâţia ani de zile, am avut tot felul de contacte cu… Chiar vorbeam cu ăsta, cu… nu ştiu dacă-l ştiţi pe Matei Victor. El e un constructor de spitale’, ‘Şi pe Victor l-am dus profesor la Academia Naţională de Informaţii’, ‘SRI-ul are şi el o academie. Şi l-am dus profesor acolo. El preda şi la sociologie, ‘Managementul crizelor”. ‘L-am dus acolo, şi-a creat o bază, şi-a creat o… anumite situaţii, nu ştiu ce, nu ştiu cum, ca anul trecut să participe la o licitaţie… pentru un hotel al SRI-ului, care erau… e o lucrare de vreo 5 milioane de euro. Deci, pentru orice constructor, 5 milioane de euro sunt nişte bani'”, notează anchetatorii.

Într-o altă discuţie, cei doi ar fi vorbit şi despre influenţele pe care le-ar mai avea Adrian Năstase şi George Maior.

Potrivit DNA, în perioada ianuarie 2016 — august 2017, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, prin care sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti ar fi fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcţionari din cadrul CASMB, sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

„În multe situaţii, dosarele medicale cu pacienţi fictivi au avut prioritate la decontare şi aprobare, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzate. Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al CNAS prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”, preciza DNA.


Ce firme mai are vărul fostului adjunct al SRI

George Coldea mai deţine, împreună cu soţia lui, Simina, firma Isis consulting din Cluj Napoca. În ultimii doi ani firma a mers destul de rău din punct de vedere financiar pentru că a înregistrat pierderi. În 2014 societatea a declarat o cifră de afaceri de zero lei.

Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să obţină un punct de vedere din partea lui George Coldea, însă el nu a răspuns apelurilor telefonice. Coldea a fost contactat la numerele de telefon deţinute de GLOBAL STRATEGIC SOLUTIONS SRL, firmă administrată şi deţinută de George Coldea, şi IMPACT STRATEGIC SOLUTIONS, societate administrată de Coldea împreună cu GRUITA BOGDAN ANDREI şi deţinută de off-shore-ul DIMERY CORP.


Senatorul Valer Marian cere sesizarea Parchetului pentru a investiga contractele Eurad şi Medicare

Potrivit interpelării făcute de Valer Marian, ”vă solicit, domnule ministru al Sănătăţii, să dispuneţi Corpului dvs. de control să efectueze verificări cu privire la contractele de achiziţie încheiate de firmele Eurad Invest şi Medicare Technics, reprezentate de George Tudor Coldea, cu unităţi spitaliceşti din România, urmând să-mi comunicaţi numărul şi valoarea acestora, precum şi modalitatea de achiziţie publică prin care au fost încheiate (încredinţare directă sau licitaţie publică) şi să vă pronunţaţi asupra legalităţii şi oportunităţii acestor contracte. Pentru aceleaşi motive, vă solicit, doamnă ministru al Justiţiei, să sesizaţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a efectua cercetări cu privire la modul de obţinere şi de executare a contractelor încheiate de firmele Eurad Invest şi Medicare Technics cu unităţi spitaliceşti din România.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.